O persoană s-a aruncat în fața trenului la metrou, în stația Păcii. Circulaţia garniturilor este afectată

Autorităţile investighează, miercuri, o posibilă tentativă de suicid în staţia de metrou Păcii, circulaţia garniturilor fiind reorganizată.

Accident la metrou FOTO: Metrorex

Accident la metrou FOTO: Metrorex

"Metrorex informează că astăzi, 20.05.2026, în jurul orei 14:45, în staţia de metrou Păcii, firul 2, în direcţia Preciziei a avut loc o posibilă tentativă de suicid. În urma acestui eveniment regretabil, circulaţia trenurilor de metrou va fi reorganizată în conformitate cu procedurile interne pentru astfel de situaţii", anunţă, miercuri, Metrorex, într-un comunicat de presă.

Personalul Metrorex a solicitat intervenţia SMURD şi a Poliţiei.

"Conform procedurilor interne, organele abilitate, împreună cu Metrorex, vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Călătorii sunt informaţi prin sistemul de sonorizare din staţii şi trenuri", a mai transmis sursa citată.

La faţa locului sunt echipaje care încearcă să salveze persoana şi să afle exact ce s-a întâmplat.

Deocamdată, nu au fost transmise date oficiale despre victimă şi stadiul intervenţiei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română

2 CSM reacționează la raportul SUA privind Justiția și tranșează prescripția

3 Armata convoacă 10.000 de rezerviști din Capitală: cel mai tânăr are 43 de ani

4 Mesaj obscen la adresa ProTV, proiectat la petrecerea anuală a Antenei 1

5 Mircea Rednic critică dur deciziile lui Hagi: „Nu ești antrenor la Farul”