O PERSONALITATE PE ZI: Iacov Ioan Antonovici, episcop al Dunării de Jos şi al Huşilor
Născut în comuna Bogdana, plasa Smila, jud. Tutova (astăzi jud. Vaslui), la 18 noiembrie 1856, Ioan Antonovici a absolvit seminariile de la Huşi (1872-1876) şi de la Mănăstirea Socola (1876-1879), arată http://cautare-is.arhivelenationale.ro/ .
Revenit în Bârlad, a lucrat timp de un an, între 1879-1880, ca institutor la Pensionul profesorului Ioan Popescu, astăzi Liceul Pedagogic "Ioan Popescu" din Bârlad. S-a căsătorit în anul 1880 şi a avut şase copii. După căsătorie, a fost hirotonit diacon (1880) şi apoi preot (1881) la Biserica "Sf. Ilie" din Bârlad. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1885-1892), susţinându-şi lucrarea de licenţă în 1892. Devine apoi paroh al Bisericii "Sf. Ilie" din Bârlad (1892-1918), notează http://turismbarlad.ro/ .
A predat între anii 1881-1918 (cu excepţia anilor de studii la Bucureşti) ca profesor de religie şi filosofie la diferite şcoli bârlădene: Şcoala Normală, Liceul "Gh. Roşca Codreanu", Şcoala secundară de fete "Nicolae Roşca Codreanu" (la care a fost şi director), precum şi la Externatul de fete.
A fost protoiereu de Tutova (1900-1902), membru (1897-1900) şi preşedinte (1906-1909) al Consistoriului Eparhial Huşi, apoi membru al Consistoriului Superior (1909-1918).
Rămas văduv, preotul Ioan Antonovici a fost tuns în monahism la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi, primind numele monahal Iacov. A fost ales la 26 iunie 1918 ca arhiereu-vicar al Eparhiei Huşilor, sub numele "Bârlădeanul". A devenit, apoi, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei (1921-1923), îndeplinind şi funcţia de egumen al Bisericii "Sf. Spiridon" din Iaşi. La 29 martie 1923 a fost ales episcop al Dunării de Jos, cu reşedinţa la Galaţi. A fost întronizat la 31 martie 1923, în prezenţa regelui Ferdinand I al României, notează lucrarea "Membrii Academiei Române/1866-2003" (Editura Enciclopedică, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
La 31 decembrie 1923, episcopul Nicodim Munteanu al Huşilor (viitorul patriarh) s-a retras din scaunul episcopal şi a devenit stareţ al Mănăstirii Neamţ. În aceste împrejurări, episcopul Iacov Antonovici a fost ales la 19 martie 1924 episcop al Huşilor, păstorind acolo până la moartea sa. În această perioadă au fost alipite la Eparhia Huşilor, 12 parohii din cadrul Mitropoliei Basarabiei. În 1931 a fost ales senator.
Iacov Antonovici s-a remarcat printr-un număr mare de realizări ca episcop al Huşilor, dintre care menţionăm: repararea clădirilor Episcopiei; reînfiinţarea Seminarului din Huşi în chiliile Episcopiei; înfiinţarea unui muzeu arheologic şi religios; reorganizarea "Buletinului Eparhiei Huşilor"; a pus bazele "Ligii Culturale" la Huşi, fiind ales preşedinte de onoare al acesteia. Sub patronajul său, au avut loc la Huşi, la 10 ianuarie 1926, mari festivităţi prilejuite de punerea pietrei de temelie la Seminarul Teologic, Şcoala Normală de băieţi şi inaugurarea noii clădiri a Liceului de Fete "Elena Doamna".
A publicat numeroase volume de studii şi documente istorice, cu deosebire privind ţinutul Tutova şi oraşul Bârlad: "Istoria comunei Bogdana, din plasa Simila, jud. Tutova, urmată de 281 dcoumente" (1905); "Fraţii Gheorghe şi Neculai Roşca Codrianu, fondatorii Liceului şi Şcoalei secundare profesionale de fete din Bârlad" (1908); "Tipografia, xilografiile, librăriile şi legătoriile de cărţi din Bârlad" (1909); "Mănăstirea Floreşti din plasa Simila, judeţul Tutova. Studiu istoric cu hărţi şi ilustraţiuni, urmat de documente, inscripţii şi însemnări" (1916); "Un dascăl ardelean la Bârlad, Ion Popescu, fost profesor la Liceul "Codrianu", profesor şi director la Şcoala normală" (1928); "Documente ale fostelor schituri Orgoeşti, Bogdăniţa, Pârveştii, Cârţibaşii şi Mânzaţii din jud. Tutova" (1929), potrivit lucrării "Membrii Academiei Române/1866-2003" (Editura Enciclopedică, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A strâns şi a publicat documente referitoare la oraşul Bârlad, reunite sub titlul "Documente bârlădene" (5 volume, 1911-1926), precum şi zeci de articole în periodicele vremii. În 1912, pentru primul volum din "Documente bârlădene", a fost premiat de Academia Română.
