O pisică a ajutat la prinderea unui hoț român din Italia

Polițiștii italieni au avut parte de un ajutor neașteptat, pentru a prinde o bandă de hoți, formată din trei români. Mai exact, o pisică a fost cea care i-a condus la locul faptei.

O pisică a ajutat la prinderea unor hoți FOTO Freepik

O pisică a ajutat la prinderea unor hoți FOTO Freepik

Hoții români erau pregătiți să dea lovitura la o firmă de transport de mărfuri din Cassola, Italia. Ei ar fi putut să fure bunuri în valoare de 100.000 de euro, însă au fost opriți la timp. Nu au putut trece neobservați de ochii vigilenți ai unei feline , care i-a dat de gol rapid.

Mieunatul pisicii, semnal de alarmă

Pisica a început să miaune cât de tare a putut, potrivit presei locale. Astfel, a atras atenția unei persoane care locuiește în apropiere. Martorul și-a dat seama că este ceva suspect la mijloc. La scurt timp, i-a zărit pe cei trei indivizi, îmbrăcați în negru și cu fețele acoperite de cagule. Nu a stat pe gânduri, ci a sunat imediat la 112.

În tot acest timp, pisica a rămas pe poziție. Un echipaj al comandamentului din Bassano del Grappa a ajuns, în scurt timp, la fața locului și i-a prins pe hoți în flagrant delict, în timp ce aceștia transportau cutii cu produse în exteriorul firmei.

Doi dintre ei au reușit să scape, în timp ce al treilea, un bărbat în vârstă de 31 de ani, de naționalitate română, a fost prins şi arestat de carabinieri .

Când i s-a cerut să dea numele complicilor săi, românul a ales să păstreze tăcerea. Totuși, acest lucru nu i-a oprit pe anchetatori, care se așteaptă să dea de urma întregului grup infracțional, potrivit ecovicentino.it, citat de stiridiaspora.ro

Românul riscă acum o pedeapsă de un an și 7 luni de închisoare, pentru furt calificat.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Relaxare la admitere / Peste 40 de facultăți primesc studenți pe bază de dosar în 2026

2 De citit ce spune omul ăsta, cam singurul care nu vinde iluzii...

3 Țara în care am ajuns să trăim... În alte vremuri, ăsta ar fi pățit-o rău de tot. Acum a pierdut doar o sinecură...

4 Judecați voi... / Condiții „corespunzătoare”, nici o amendă / Șapte instituții au controlat azilele lui Pașca până în 2026

5 „Mi-e rușine” / Imagini greu de privit într-un spital din Republica Moldova. Ministrul Sănătății, în lacrimi