O româncă explică de ce viața în Marea Britanie e tot mai dificilă: „Nu mai merită să trăiești în UK”

O româncă explică de ce viața în Marea Britanie e tot mai dificilă: „Nu mai merită să trăiești în UK”

O româncă stabilită de mai mulți ani în Marea Britanie a provocat numeroase reacții pe TikTok, după ce a postat un videoclip în care afirmă clar că viața în Regatul Unit a devenit mult prea scumpă. „Nu mai merită să trăiești în UK în 2025”, spune ea, explicând că, în timp ce salariile au rămas aproape aceleași, costurile de trai au crescut considerabil.

O româncă susține că viața în Marea Britanie a devenit mult prea scumpă FOTO: Shutterstock

O româncă susține că viața în Marea Britanie a devenit mult prea scumpă FOTO: Shutterstock

În clipul devenit viral, femeia povestește cum cheltuielile lunare au ajuns la niveluri dificil de suportat pentru o familie obișnuită. „Dacă mă întrebați pe mine, costul vieții a crescut enorm. În 2022 plăteam 700 de lire chirie pentru o casă cu trei dormitoare în nordul Angliei. În 2025, aceeași casă costă 950 de lire. Facturile au ajuns la 500 de lire lunar, iar mâncarea costă cel puțin 250 de lire pe săptămână”, spune ea.

Românca precizează că aceste sume reprezintă doar necesarul de bază, fără a include alte cheltuieli importante precum asigurări, rate sau transport. „Și vorbim de o zonă relativ ieftină”, subliniază ea. În orașe mari precum Londra sau Manchester, spune femeia, traiul devine aproape imposibil pentru cineva cu venit mediu.

Sursa video: TikTok / @bugetista1

„Dacă ești în UK doar ca să muncești, încă se mai merită”

Ea face diferența între cei care merg temporar în Marea Britanie, cu scopul de a strânge bani , și cei care vor să se stabilească acolo pentru o viață întreagă. „Dacă ești acolo doar ca să muncești și să strângi bani, încă se mai merită. Munca necalificată e încă bine plătită și ușor de găsit. Dar dacă vrei o viață normală, cu puțină liniște și confort, nu știu cât de rentabil mai e”, explică românca.

„Am ales Spania. Aici chiar simt că trăiesc”

În final, femeia dezvăluie că a decis să se mute în Spania, unde, spune ea, a găsit un stil de viață mai așezat. „Am găsit soare, prețuri decente și o viață care chiar se simte ca o viață”, afirmă ea.

Mesajul ei a deschis un val de discuții despre costul vieții după Brexit și despre faptul că tot mai mulți români iau în calcul să părăsească Marea Britanie pentru țări considerate mai accesibile și mai prietenoase.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi? / Știința oficială i-a declarat lucrările „pseudoștiință”. Colegii râdeau. Presa îl acuza de șarlatanie

2 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

3 Stenograme explozive / când l-a avertizat Putin pe Bush că Ucraina va declanșa o confruntare de durată

4 VIDEO Armand Goșu / Cei care au anulat alegerile din România au făcut jocul Rusiei

5 Indignarea unui muncitor român stabilit în Spania, după ce i s-a oferit un salariu de 1.800 euro: „Nu acceptați aceste mizerii”