O simplă porție de sushi a lăsat o tânără paralizată și la un pas de moarte
Calvarul tinerei influencerițe a debutat în luna august a anului 2025, imediat după ce a servit sushi într-un local. Ceea ce părea o masă obișnuită a trimis-o direct pe patul de spital pentru următoarele 23 de zile, o parte semnificativă a acestei perioade fiind petrecută în secția de terapie intensivă.
„Totul a început când am mâncat sushi… ceea ce a declanșat o serie de complicații și diagnostice”, a relatat creatoarea de conținut într-un interviu preluat de boredpanda .
Un lanț de diagnostice crunte și o operație la limită
Investigațiile inițiale au relevat că Yuli Vargas contractase infecții severe cu Salmonella și febră tifoidă. Pe măsură ce zilele treceau, starea ei s-a deteriorat rapid, medicii descoperind o serie de alte afecțiuni declanșate în cascadă: pangastrită, pancreatită, o inflamație a vezicii biliare, precum și o formă moderată spre severă de colită ulcerativă. Într-o singură săptămână, pacienta a fost supusă mai multor proceduri medicale invazive.
Timp de 16 zile, tânăra s-a aflat în imposibilitatea de a se hrăni singură, fiind dependentă de nutriția asistată, proces care a generat la rândul său alte complicații. Inițial, personalul medical i-a montat un tub de alimentare la nivelul brațului, dar durerile insuportabile au impus schimbarea abordării. Medicii au optat pentru introducerea unui cateter venos central prin vena jugulară pentru a-i asigura nutrienții necesari. După doar câteva zile, dispozitivul a provocat o infecție, fiind necesară extragerea lui în regim de urgență.
În paralel, agravarea afecțiunii de la nivelul vezicii biliare a impus o intervenție chirurgicală. Medicii au ezitat însă să o opereze, deoarece nivelul extrem de ridicat al enzimelor pancreatice transforma procedura într-un risc major pentru viața pacientei.
„Medicii nu voiau să mă opereze, iar eu a trebuit să accept posibilitatea de a nu supraviețui”, a explicat Yuli Vargas, adăugând că a fost nevoită să privească moartea în față: „Am trecut prin nenumărate analize, proceduri și, în cele din urmă, printr-o intervenție chirurgicală extrem de riscantă, în timpul căreia a trebuit să înfrunt realitatea: șansele de a ieși vie din sala de operație erau foarte mici”.
AVC post-operator și o boală autoimună
Deși a supraviețuit intervenției chirurgicale, la doar câteva ore după operație, tânăra a suferit un accident vascular cerebral ischemic. În urma acestui episod, a rămas cu o paralizie pe partea dreaptă a feței și a corpului. Mai mult, testele amănunțite efectuate ulterior au scos la iveală un alt diagnostic sever: lupus eritematos sistemic. În cazul ei, această afecțiune autoimună îi ataca deja pancreasul și sistemul nervos.
„Durerea și teama pe care le-am simțit pe tot parcursul spitalizării nu pot fi descrise în cuvinte”, a mai spus creatoarea de conținut.
Externarea, survenită după 23 de zile de spitalizare, a marcat doar începutul unui lung proces de recuperare. În prezent, Yuli Vargas învață să țină sub control lupusul și urmează terapii de reabilitare fizică pentru a putea merge și a se mișca din nou fără sprijin.
„În prezent, mă recuperez după operație și paralizie. Încerc să reușesc din nou să merg, să mănânc și să mă mișc”, le-a comunicat tânăra celor care o urmăresc pe rețelele sociale. Ea a detaliat și regimul medicamentos strict pe care îl urmează: „Învăț mai multe despre lupus și încerc să trăiesc viața la maximum, pentru că, atunci când doare, doare cu adevărat. Urmez un tratament cu mai multe medicamente, inclusiv unele care blochează percepția durerii la nivelul creierului”.
Pericolul invizibil din farfuria cu pește crud
Cazul tinerei din Ecuador readuce în discuție pericolele majore asociate consumului de fructe de mare și pește în stare crudă. Dr. Alexander Acosta, medic specialist în boli infecțioase, atrage atenția că aspectul impecabil al unui local nu oferă nicio garanție privind siguranța microbiologică a ingredientelor nepreparate termic.
„Există convingerea larg răspândită că sushiul, peștele crud și fructele de mare crude, în general, sunt sigure dacă sunt proaspete. Cu toate acestea, contaminarea bacteriană nu poate fi observată cu ochiul liber și nici detectată prin miros. Poți mânca într-un restaurant extrem de curat și strălucitor, dar dacă peștele este contaminat, nimic din ceea ce face personalul nu va elimina bacteriile” - dr. Alexander Acosta.
Specialistul subliniază că procesul de congelare a peștelui, deși eficient în distrugerea paraziților, nu garantează eliminarea bacteriei Salmonella. În sprijinul afirmațiilor sale, dr. Acosta a amintit de o anchetă desfășurată în anul 2022 de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC), care viza un focar de Salmonella. Din totalul de 18 pacienți chestionați atunci, 13 consumaseră anterior sushi, pește crud sau preparate de tip poke.
Pe de altă parte, febra tifoidă este declanșată de bacteria Salmonella Typhi, care ajunge în corpul uman prin consumul de apă sau alimente ce au intrat în contact cu materii fecale provenite de la un individ infectat.
„Febra tifoidă se transmite frecvent prin alimente sau apă contaminate cu deșeuri umane. Acest lucru poate include alimente manipulate de o persoană care suferă de febră tifoidă și/sau moluște și crustacee, de exemplu stridii, care trăiesc în ape contaminate cu bacteria responsabilă de această boală”, a lămurit dr. Acosta.
Medicul a explicat că, în formele severe, infecția depășește tractul digestiv. Deși legătura directă trebuie analizată punctual pentru fiecare pacient, infecțiile grave pot genera afecțiuni ale vezicii biliare, colită sau pancreatită — aceasta din urmă fiind o complicație rar întâlnită a colitei induse de febra tifoidă. Totodată, Salmonella Typhi are capacitatea de a supraviețui în interiorul vezicii biliare, fiind favorizată de eventuala prezență a calculilor biliari.
„Printre semnele care îi îngrijorează pe medici și îi determină să caute cauza se numără deshidratarea severă, agravarea inflamației și pătrunderea bacteriilor din intestin în fluxul sanguin”, a punctat specialistul în boli infecțioase.
Când devine toxiinfecția alimentară o urgență medicală
Deși multe infecții alimentare se manifestă prin forme ușoare care trec de la sine, unele cazuri impun intervenția rapidă a medicilor. Din această cauză, dr. Acosta recomandă evitarea consumului de pește și fructe de mare crude de către categoriile vulnerabile, care riscă să dezvolte complicații majore: copiii mici, vârstnicii, femeile însărcinate și persoanele cu imunitatea compromisă.
„Există convingerea larg răspândită că toxiinfecția alimentară nu este ceva grav, însă, în realitate, unele persoane trebuie să solicite asistență medicală atunci când prezintă diaree sau vărsături”, a avertizat medicul.
Pacienții trebuie să se prezinte de urgență la spital dacă observă sânge în scaun, dacă episoadele de diaree persistă mai mult de trei zile, dacă temperatura corpului depășește 39 de grade Celsius sau dacă vărsăturile continue fac imposibilă hidratarea. Deshidratarea reprezintă, de altfel, un risc critic.
„Deshidratarea severă poate provoca leziuni renale și poate determina, de asemenea, scăderea tensiunii arteriale, ducând la șoc”, a conchis dr. Alexander Acosta.
Explorează subiectele:


