O specie umanoidă preistorică, mai apropiată de omul modern decât neanderthalienii, a trăit în China (studiu)

O specie umanoidă preistorică, mai apropiată de omul modern decât neanderthalienii, a trăit în China (studiu)

Omul de Neanderthal nu ar fi totuşi cel mai apropiat "verişor" al omului modern, afirmă oamenii de ştiinţă care au analizat un craniu fosilizat descoperit în China, potrivit cărora acea fosilă ar aparţine unei noi specii umanoide preistorice, care era mai apropiată de Homo sapiens decât erau neanderthalienii, informează AFP.

Craniul din Harbin reprezintă fosila cel mai bine conservată din acea perioadă (Pleistocenul mijlociu), spun autorii acestui studiu, ale cărui rezultate au fost publicate vineri în revista The Innovation. Craniul fosilizat datează din urmă cu aproximativ 146.000 de ani.

"Conform analizelor noastre, grupul Harbin era mai apropiat de Homo sapiens decât erau neanderthalienii", a declarat Chris Stringer, specialist în paleoantropologie la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, coautor al studiului. "Acest lucru înseamnă oamenii Harbin împărţeau cu noi un strămoş comun mai recent decât neanderthalienii", a adăugat el.

Genul Homo conţine numeroase specii dispărute, inclusiv omul de Neanderthal, precum şi omul modern - Homo sapiens.

Noua specie umanoidă a fost numită Homo longi, o denumire care poate fi tradusă prin sintagma "Omul dragon" - derivată de la numele provinciei chineze în care au fost descoperite acele fosile.

Craniul din Harbin a rămas ascuns timp de decenii. "Precedentul proprietar a ascuns craniul într-un puţ timp îndelungat", a declarat Xijun Ni, unul dintre principalii autori ai studiului. "El a fost donat Universităţii Hebei GEO din China abia în 2018", a adăugat cercetătorul chinez.

Potrivit autorilor cercetării, craniul a aparţinut unui bărbat care avea în momentul morţii sale o vârstă de aproximativ 50 de ani.

"Combinaţia dintre bolta craniană arhaică, dar voluminoasă, şi un chip lat, dar similar lui Homo sapiens, este frapantă", precizează autorii studiului.

Cercetătorii au studiat morfologia craniului izolând aproximativ 600 de trăsături caracteristice, pe care le-au comparat apoi cu ajutorul unui computer cu putere mare de calcul cu trăsăturile furnizate de alte fosile.

"Acea populaţie era constituită probabil din vânători-culegători. După temperaturile hibernale înregistrate în Harbin în zilele noastre, putem să credem că ei se confruntau cu un frig încă şi mai intens decât cel îndurat de neanderthalieni", a precizat Chris Stringer.

Noua descoperire "stabileşte cea de-a treia linie umană din Asia de Est, care are propria sa istorie evolutivă, şi arată importanţa acestei regiuni pentru evoluţia umană", a subliniat acelaşi cercetător. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”