Occidentul nu-i poate oferi lui Putin o „rampă de ieşire”

Occidentul nu-i poate oferi lui Putin o „rampă de ieşire”

Cugetând cu voce tare la o strângere de fonduri zilele trecute, preşedintele american Joe Biden a exprimat ce se află în mintea multor oameni: "Încercăm să ne dăm seama, care este rampa de ieşire a lui Putin? Unde coboară? Unde găseşte o cale de ieşire?", se arată într-un material de opinie al lui Andreas Kluth, publicat de Bloomberg .

Această întrebare despre preşedintele rus Vladimir Putin răsună în sălile puterii din întreaga alianţă occidentală - şi chiar din întreaga lume. Nici chiar Beijingul sau New Delhi nu vor ca Moscova să treacă la o acţiune nucleară în războiul său împotriva Ucrainei. La urma urmei, chiar şi un aşa-zis prim atac "limitat" al lui Putin ar putea, aşa cum a avertizat Biden, să scape de sub control şi să escaladeze până la Armageddon.

Ultima dată când lumea a luat în considerare în mod serios cel mai sumbru scenariu a fost Criza rachetelor cubaneze, cu exact şase decenii în urmă. La acea vreme, liderii de la Washington şi Moscova au găsit o rampă de ieşire, sub forma unui acord secret care a ieşit la iveală abia mult mai târziu. Însă această criză este diferită. Pentru început, Biden şi Putin - spre deosebire de John F. Kennedy şi Nikita Hruşciov - par să nu discute.

Ipoteza care motivează căutarea occidentală a unei rampe de ieşire este că Putin nu mai poate dezescalada situaţia de unul singur - prin retragerea din Ucraina sau chiar prin recunoaşterea înfrângerii - pentru că şi-ar pierde puterea şi poate viaţa. Prin urmare, el are nevoie de ajutorul Occidentului, un fel de trapă spre o altă naraţiune în care ar putea declara victoria în faţa publicului rus şi ar putea supravieţui politic.

Unii experţi, cum ar fi Timothy Snyder de la Universitatea Yale, consideră această obsesie occidentală de a furniza rampe de ieşire lui Putin ca fiind "profund perversă". Putin "nu are nevoie de ajutorul nostru în lumea reală pentru a crea ficţiuni liniştitoare pentru ruşi. El face acest lucru de 20 de ani fără ajutorul nostru" controlând mass-media rusă şi creând o realitate virtuală în care are întotdeauna o cale de scăpare. Ori de câte ori lucrurile nu merg aşa cum vrea el, pur şi simplu îşi declară victoria şi schimbă subiectul.

Iar ruşii se prefac că îl cred.

Contra-argumentul este că Putin ar fi putut pierde controlul asupra realităţii virtuale pe care a creat-o. Armata sa a fost înfrântă în mod prea jenant pe prea multe câmpuri de luptă ucrainene pentru ca ficţiunile sale propagandistice să rămână plauzibile. Drept urmare, el a ajuns să fie supus presiunilor nu atât din partea moderaţilor sau a "porumbeilor" ruşi, cât din partea unor "şoimi" chiar mai radicali.

Încolţit ca un şobolan, acasă mai mult decât în străinătate, Putin pare, prin urmare, să nu vadă alte opţiuni decât escaladarea. El mobilizează sute de mii de oameni, anexează în mod nesăbuit alte patru regiuni ucrainene, apoi îşi întinde umbrela nucleară peste ele. El bombardează civilii ucraineni. El intensifică sabotajul şi războiul hibrid în interiorul ţărilor NATO. Calea pe care se află, sunt temeri, îl va duce în cele din urmă la bombe nucleare, dacă nu îi oferim această rampă de ieşire.

Acest raţionament evidenţiază însă o altă diferenţă între războiul din Ucraina şi Criza rachetelor din Cuba. În 1962, singurii antagonişti care contau erau cele două mari puteri nucleare, iar rampa de ieşire a constat într-o concesie secretă făcută de una dintre ele celeilalte. În schimbul retragerii de către sovietici a focoaselor nucleare din Cuba, SUA urma să îşi retragă focoasele nucleare din Turcia. În prezent, prin contrast, toate rampele de ieşire imaginabile ar implica lucruri de cedat care nu sunt ale Americii.

Occidentul condus de SUA ar trebui să îi ofere lui Putin ceva ce acesta a cerut în numeroasele sale vociferări din ultimul an. Cel mai evident, ar fi Crimeea sau alte teritorii ucrainene pe care le-a capturat.

Dar numai Kievul poate face astfel de înţelegeri. Iar după rezistenţa sa eroică şi şirul de victorii pe câmpul de luptă, este de înţeles că nu are chef să facă acest lucru. Occidentul poate cu greu să împingă Kievul - prin restricţionarea livrărilor de arme, de exemplu - la un compromis care ar echivala cu o capitulare. Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson nu sunt la dispoziţia lui Biden pentru a le negocia.

Orice astfel de "rampă de ieşire" ar echivala cu acordarea unei victorii reale lui Putin şi cu crearea unui precedent dezastruos. Apărându-se, Ucraina luptă, de asemenea, pentru principiile suveranităţii, legitimităţii, autodeterminării şi democraţiei care stau la baza ordinii occidentale şi internaţionale. Dacă Occidentul renunţă la aceste principii, el recompensează agresiunea şi, în special, şantajul nuclear. Putin ar începe să-şi planifice următoarea invazie, la fel ca şi dictatorii din alte părţi.

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Era ciufulit și nearanjat, m-a luat în brațe, mă mângâia și mă pupa” / Dezvăluirile fără perdea ale amantei lui Ludovic Orban

2 Cântărețul Mircea Rusu a fost încarcerat / El este autorul hitului „Omul bun și pomul copt”

3 Foarte interesant! / De ce a venit șeful KazMunaiGaz, patronul Rompetrol, în România

4 VIDEO Priviți ce face vietnamezul ăsta într-o fabrică din Cluj

5 Citiți, oameni buni! / Ambasada SUA din Rusia a făcut public un scurt inventar al armelor și echipamentelor trimise de americani în URSS în timpul celui…