Oficial maghiar: Cererea de autonomie a maghiarilor din Transilvania este de actualitate și în prezent

Oficial maghiar: Cererea de autonomie a maghiarilor din Transilvania este de actualitate și în prezent

Katalin Szili, însărcinatul prim-ministrului ungar Viktor Orban, spune, într-un comunicat citat de agenția maghiară de presă MTI, că Declaraţia de la Cluj, document prin care a fost formulată prima cerere de autonomie a maghiarilor din Transilvania, este de actualitate şi în prezent, transmite Hirado.hu . Szili a citat din Declaraţie, în care se afirmă, printre altele, că maghiarii din România nu doresc să se desprindă sau să emigreze de pe meleagurile natale, dar nici nu doresc să se asimileze în naţiunea română.

În comunicatul remis, marţi, agenţiei MTI, Katalin Szili a subliniat că Declaraţia, adoptată la data de 25 octombrie 1992, care abordează problema naţională, poate fi considerată chiar un crez al maghiarilor din Transilvania, dar, datorită valorilor universale naţionale şi minoritare pe care le conţine, poate fi şi un manifest pentru orice altă comunitate maghiară din afara graniţelor Ungariei, din Bazinul Carpatic.

„Din păcate, putem menţiona şi experienţe amare ale minorităţilor naţionale şi evenimente tragice din trecutul recent, atât în lume, cât şi în regiunea noastră. Aşadar, problema minorităţilor naţionale a reprezentat provocări politice şi sociale serioase nu doar în anii ’90, şi nu doar în România, ci chiar şi astăzi”, a explicat însărcinatul prim-ministrului ungar.

Katalin Szili a citat din Declaraţie, în care se afirmă, printre altele, că maghiarii din România nu doresc să se desprindă sau să emigreze de pe meleagurile natale, dar nici nu doresc să se asimileze în naţiunea română, pentru că maghiarii din România, în calitate de subiect politic, sunt un factor constitutiv al statului, un partener egal al naţiunii române şi, prin urmare, sunt la fel de responsabili pentru viitorul lor ca orice alt cetăţean.

Potrivit însărcinatului prim-ministrului ungar, aceste declaraţii sunt în profundă concordanţă cu actualele valori civice europene, cu drepturile universale ale omului, şi speră, şi cu priorităţile Uniunii Europene.

Acestea sunt condiţiile de bază pentru supravieţuirea maghiarilor din Transilvania, dar, dacă sunt diminuate, ar putea începe emigrarea, deficitul demografic sau asimilarea, a subliniat Katalin Szili.

În comunicat se mai precizează că, la trei decenii de la Declaraţia de la Cluj, cooperarea din Transilvania a dat ca rezultat reprezentarea tuturor celor trei partide maghiare în Parlamentul României, iar pachetul de legi privind minorităţile din România se află deja în pregătire, ceea ce ar putea oferi un nou cadru pentru problema naţională din Transilvania. În plus, sprijinul pentru comunităţile maghiare rămâne o prioritate absolută pentru Guvernul ungar, chiar şi în această perioadă încărcată, a adăugat Katalin Szili, conform Hirado.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...