Oficial maghiar: Ungaria doreşte să continue programul de unificare a naţiunii fără modificarea graniţelor

Președintele parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, susține că Ungaria doreşte să continue programul de unificare a naţiunii fără modificarea graniţelor, „astfel încât să legăm vieţile comunităţilor rupte de ale noastre ca şi cum am trăi în interiorul unei singure graniţe”, notează  MTI .

Laszlo Kover a vorbit şi despre faptul că nu este necesară o nouă legislaţie pentru programul de unificare a naţiunii fără modificarea graniţelor. El a precizat că în aproape fiecare ţară vecină cu Ungaria există un program de dezvoltare economică care sprijină maghiarii de peste hotare din surse bugetare ungare.

Politicianul a subliniat relaţia economică intensă cu România şi Slovacia, dar şi cu Polonia. Dincolo de graniţele Ungariei, se desfăşoară şi renovarea grădiniţelor, a şcolilor şi a creşelor, care este deosebit de importantă, a precizat preşedintele parlamentului ungar.

Pentru a stabili o relaţie mai strânsă cu ţările vecine, s-ar putea sugera chiar ca elevii din apropierea graniţei să înveţe limba ţării vecine ca a doua limbă străină, în spiritul înţelegerii dintre naţiuni, a menţionat László Kövér.
 


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești