Oficial ONU: Bilanţul alunecării de teren din Afganistan ar putea ajunge la 2.000 de morţi

Bilanţul alunecării de teren produse vineri în nord-estul Afganistanului ar putea ajunge la 2.000 de morţi, anunţă un oficial ONU, în timp ce autorităţile afgane au confirmat moartea a 300 de persoane.

Oficial ONU: Bilanţul alunecării de teren din Afganistan ar putea ajunge la 2.000 de morţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Zona în care a avut loc alunecarea de teren - satul Ab-e-Barak din provincia Badahshan - a fost declarată "groapă comună" sâmbătă, potrivit guvernatorului regional, Waliullah Adeeb. Zona a fost acoperită de un strat de 40 de metri de mâl şi pietre.

"Bilanţul victimelor ar putea ajunge la 2.000 de morţi, iar 4.000 de persoane au fost mutate în alte zone", a declarat Ari Gaitanis, un purtător de cuvânt al Misiunii ONU citat de BusinessWeek.

"Putem confirma moartea a 300 de persoane în acest moment", a declarat guvernatorul Waliullah Adeeb.

Alunecarea de teren a avut loc vineri, pe fondul ploilor torenţiale căzute în ultimele zile.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești