OFICIAL/Cum își pot lua concediu persoanele aflate în carantină și cu cât vor fi plătite

În caz de carantină, certificatele de concediu medical se pot elibera de către medicul curant la o dată ulterioară, dar numai pentru luna în curs sau luna anterioară, anunță Casa Națională de Asigurări de Sănătate într-un comunicat. Potrivit sursei citate, durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu durata concediilor medicale acordate unui asigurat pentru alte afecțiuni. Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul stabilită potrivit legii și se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Redăm mai jos integral comunicatul CNAS

”În scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi recuperării capacităţii de muncă, asiguraţii pot beneficia de concediu şi indemnizaţie pentru carantină, conform reglementărilor  cuprinse în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, precum și în Normele de aplicare a prevederilor acesteia, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 15/1.311/2018, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, concediul şi indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei suspiciuni asupra unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de direcţia de sănătate publică.

Certificatul de concediu medical pentru carantină se eliberează de medicul curant pe baza certificatului eliberat de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică.

În caz de carantină, certificatele de concediu medical se pot elibera la o dată ulterioară, dar  numai pentru luna în curs sau luna anterioară.

Durata concediilor medicale pentru carantină nu se cumulează cu durata concediilor medicale acordate unui asigurat pentru alte afecțiuni.

De asemenea, dacă durata perioadei de carantină stabilită de organele de specialitate ale direcţiilor de sănătate publică depăşeşte 90 de zile, nu este necesar avizul medicului expert al asigurărilor sociale.

Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă 75% din baza de calcul stabilită potrivit legii și se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Menționăm că în cazul certificatelor de concediu medical acordate pentru carantină nu se aplică restricția prevazută la art. 20 alin (1) din Anexa 1 la Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 15/1.311/2018, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia  „medicii de familie au dreptul de a elibera certificate de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă cu durata de cel mult 10 zile calendaristice, pentru un episod de boală, în una sau mai multe etape”, întrucât carantina semnifică o suspiciune a unei persoane de a fi contaminată cu o boală transmisibilă și nu un diagnostic confirmat medical al acesteia (episod de boală).

Pentru aplicarea în mod unitar a prevederilor legale privind acordarea concediului medical şi a indemnizaţiei pentru carantină, CNAS a transmis o circulară către toate casele teritoriale de asigurări de sănătate.”


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Vela, imbecilule, dă-ți demisia! Îi obligi pe români să stea în casă și le dai amenzi, dar nu vezi ce se întâm…

2 Aici trebuia dat cu tunul, în adevăratul buboi! Termitele bugetare despre care nu vorbește nimeni

3 VIDEO Studiu prezentat de un cunoscut virusolog german: „Nu există virus „viu” pe suprafețe. Nu vă puteți infe…

4 Orban i-a cerut lui Nelu Tătaru să o demită pe Sorina Pintea de la șefia Spitalului Județean Baia Mare

5 VIDEO Studiu / Priviți cum se răspândește virusul COVID de la un simplu tușit ori strănut. Particulele de aeros…

recomandări

Te ia DNA: Puescu Daniel/Deputat Ion Cupa

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Un tip a creat ciocanul lui Thor cu electromagneţi şi amprentă