Olaf Scholz, avertisment pentru Ucraina: Nu are dreptul să lanseze tiruri cu arme germane asupra teritoriului Rusiei

Olaf Scholz, avertisment pentru Ucraina: Nu are dreptul să lanseze tiruri cu arme germane asupra teritoriului Rusiei

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că Ucraina nu are dreptul să utilizeze armele primite din partea Germaniei pentru a efectua tiruri asupra teritoriului Federaţiei Ruse, potrivit publicaţiei germană Die Zeit, citată de agenţia de presă ucraineană Unian.

Olaf Scholz și Volodimir Zelenski FOTO Profimedia

Olaf Scholz și Volodimir Zelenski FOTO Profimedia

Reguli similare pentru Ucraina au fost stabilite pentru Ucraina și de alţi furnizori occidentali de arme, a spus Scholz la un eveniment public la Bendorf, în landul Rheinland-Pfalz, notează Agerpres, care citează cele două surse.

Evitarea unui război între Rusia şi NATO, foarte importantă

Olaf Scholz a vorbit despre necesitatea ca ţările occidentale să acorde Kievului asistenţa necesară, avertizând, totodată, că trebuie făcut totul pentru a nu permite declanşarea unui război între Rusia şi NATO.

Potrivit Unian, partenerii occidentali ai Ucrainei, care îi furnizează ajutor militar pentru a contracara agresiunea rusă, subliniază în mod regulat că nu susţin loviturile asupra teritoriului Rusiei în special cu utilizarea armelor livrate de ei.

Agenţia de presă ucraineană amintește că SUA au subliniat în mod particular că respectă deciziile Ucrainei pe câmpul de luptă, dar nu aprobă loviturile asupra teritoriului Rusiei.

Autorităţilor de la Kiev au afirmat până acum că incidentele de pe teritoriul Rusiei sunt problemele statului agresor.

Ucraina dispune însă de propriile arme pentru a lovi ţinte de pe teritoriul Federaţiei Ruse, potrivit secretarului Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare, Oleksii Danilov.

Direcţia principală de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR) afirmase că Kremlinul se afla în zona de ţintă a forţelor armate ucrainene.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 „15.000 de euro în numerar, 4.000 de euro în bijuterii. Eram furioasă”

3 Stupoare la Chișinău după rezultatele unui sondaj realizat în România. Jurnalist: „Nu pot să înțeleg această combinație de trădare și spaimă”

4 Ce ar putea fi misterioasa aeronavă care s-a prăbușit recent lângă baza Area 51

5 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”