Olanda: Tânăra care a cerut eutanasia la 16 ani a murit prin altă metodă, în așteptare
Omar și Cissy Dekker au descris-o pe Iris drept o "fată sensibilă, inteligentă și extrem de curioasă". Pasiunea ei pentru citit, desen, tenis și atletism contura imaginea unei adolescente pline de viață, înainte ca boala să-o răpească treptat. Primele semne ale suferinței au apărut la vârsta de 13 ani, manifestându-se prin atacuri severe de panică, dureri de cap și de stomac. Ulterior, a primit diagnosticul de depresie severă și tulburare neurologică funcțională (FND), o afecțiune care, în urma unei crize neurologice, a imobilizat-o într-un scaun cu rotile timp de aproape doi ani.
Iris împreună cu părinții ei FOTO: X
Mama sa, Cissy Dekker, și-a amintit pentru dailymail : "Din ziua în care s-a născut, Iris a fost mereu curioasă. Întreba tot timpul cum funcționează lucrurile și voia să înțeleagă lumea."
Lupta cu depresia și tentativele de suicid
Pe măsură ce starea psihică a Iris s-a deteriorat, a început să se izoleze, petrecând tot mai mult timp în camera sa și suferind de insomnii severe. "Avea din ce în ce mai puțin contact cu noi și cu ceilalți oameni. Devenise mai tăcută și prefera să stea singură", a declarat tatăl ei, Omar Dekker. La vârsta de 15 ani, tânăra a avut două tentative de suicid. Prima dată, "încercase să se spânzure, dar tentativa a eșuat", a povestit mama sa. Câteva luni mai târziu, Iris a încercat să-și ia viața tăindu-și venele, fiind găsită de tatăl ei și transportată de urgență la spital.
Omar își amintește durerea fiicei sale: "Iris spunea că se simțea într-o gaură neagră. Nu mai avea sentimente – nici bucurie, nici tristețe. Nu exista nimic la care să privească înainte și nimic la care să privească înapoi." De asemenea, tânăra îi explica adesea părinților că percepția timpului devenise insuportabilă pentru ea: "Dacă pentru voi trece o oră, pentru mine este ca și cum ar trece patru sau cinci ore."
Cererea de eutanasie și tratamentele eșuate
La o săptămână după una dintre tentativele de suicid, Iris și-a exprimat pentru prima dată dorința de a nu mai trăi în fața psihologului său, ridicând problema eutanasiei. "Când terapeuta mi-a spus că Iris vrea să discute despre eutanasie, am fost șocată. Prima reacție a fost una foarte emoțională", a declarat mama sa. La 16 ani, Iris a depus oficial cererea la Centrul de Expertiză pentru Eutanasie din Olanda. Legislația olandeză permite persoanelor de peste 16 ani să solicite eutanasia fără acordul părinților, însă familia trebuie consultată, iar pacientul trebuie să parcurgă un proces complex de evaluare și tratament.
A urmat o perioadă lungă, de luni întregi de psihoterapie intensivă și numeroase scheme de tratament medicamentos în cadrul Centrului Medical Universitar Erasmus din Rotterdam. "A parcurs aproape întregul protocol terapeutic pentru depresie, aproximativ șapte tratamente bazate pe dovezi, însă nimic nu a funcționat", a explicat tatăl ei. Familia și-a pus ultimele speranțe în terapia electroconvulsivantă (ECT), dar nici aceasta nu a adus îmbunătățiri.
Decizia finală: VSED, o alternativă la eutanasie
Într-o ultimă încercare de a-i reda fiicei sale dorința de a trăi, Omar Dekker a dus-o pe Iris într-o călătorie în Scoția. După două săptămâni, Iris i-a comunicat decizia sa finală: "Acesta era ultimul lucru pe care voiam să îl încerc. Dar nici asta nu mă va ajuta. Vreau doar să mor. Nu vreau să mai trăiesc încă o vară. Nu vreau să ajung la 20 de ani."
Deși se afla "în fruntea listei" de așteptare pentru eutanasie, familia nu primea un termen concret pentru aprobarea cererii. "«În fruntea listei» putea însemna șase luni, un an sau două săptămâni. Nimeni nu știa", a povestit Omar. În cele din urmă, Iris a descoperit procedura VSED (oprirea voluntară a alimentației și hidratării), o metodă legală în anumite condiții în Olanda, desfășurată sub supraveghere medicală într-un centru de îngrijiri paliative.
"Am fost șocat când mi-a vorbit pentru prima dată despre asta. Mi se părea un mod teribil de a muri", a mărturisit tatăl său. El a sperat, totuși, că instinctul biologic de supraviețuire o va face să renunțe: "Mă gândeam că, atunci când va deveni foarte greu, va apărea dorința de a trăi. Dar nu s-a întâmplat niciodată."
O scânteie de bucurie înainte de sfârșit
După ce internarea într-un spital pentru procedura VSED a fost aprobată, părinții au observat o schimbare neașteptată la fiica lor. "Ochii ei fuseseră întunecați în ultimii patru ani. Nu mai exista nicio scânteie în ei. În spital, acea scânteie s-a întors", a spus mama sa. În ultimele săptămâni, Iris și-a petrecut timpul cu familia și prietenii, a ieșit la cumpărături împreună cu tatăl său și a petrecut o seară doar cu mama ei. Pentru prima dată după ani întregi, și-a îmbrățișat din nou părinții. "Ne-a spus: «Veniți aici». Am putut să o ținem din nou în brațe", își amintește Cissy.
Ultimele zile și un mesaj de iubire
După 14 zile fără hrană și apă, organismul adolescentei a început să cedeze. Medicii au început sedarea paliativă pentru a-i reduce suferința. Pe 1 martie 2026, Iris a murit în prezența părinților săi, în timp ce în cameră răsuna muzica lui Frank Sinatra. "A murit foarte liniștită. Se vedea pe chipul ei că era împăcată și chiar avea un zâmbet", a spus Omar.
Tânăra a fost înmormântată chiar în ziua în care ar fi împlinit 20 de ani, pe 6 martie. Înainte de moarte, ea și-a planificat întreaga ceremonie funerară, alegând sicriul, florile și muzica. La finalul slujbei, cei aproximativ 160 de participanți au lăsat lângă mormânt cutii mici cu suc de mere, în amintirea unui moment petrecut în spital, când Iris a spus că gustul sucului îi adusese pentru scurt timp bucurie. Pe cartea sa funerară, tânăra a lăsat un ultim mesaj pentru cei rămași în urmă: "Fiți buni, sinceri și onești unii cu alții. Iubiți-vă și aveți grijă unii de alții."
Explorează subiectele:
