Olt: 132 de fermieri înscrişi în programul pentru usturoi, cu 125 de hectare cultivate

Numărul fermierilor din judeţul Olt care s-au înscris în programul pentru susţinerea producţiei de usturoi a crescut de mai mult de trei ori în acest an faţă de anul precedent, potrivit directorului adjunct al Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Ion Anuţa, care a precizat că până acum sunt înscrişi în program 132 de fermieri.

Ion Anuţa a precizat că în 2020 a crescut şi suprafaţa cultivată cu usturoi în judeţ, de la mai puţin de 40 de hectare anul trecut, la 125 de hectare în prezent.

"Până acum s-au înscris în programul pentru susţinerea producţiei de usturoi 132 de fermieri care au cultivat usturoi pe o suprafaţă de 125 de hectare. A crescut şi numărul de fermieri înscrişi în program şi evident şi suprafaţa cultivată cu usturoi. Cele mai mari suprafeţe cu usturoi sunt în zona de sud, la Vişina, Vişina Nouă, Băbiciu, dar sunt fermieri şi din alte zone, la Ghimpeţeni. Usturoiul a fost plantat, a răsărit, sunt şi suprafeţe pe care s-a plantat încă din toamnă şi peste o lună se poate valorifica", a spus Anunţa.

Cererile pentru înscrierea în program se pot depune până pe 15 mai şi ajutorul de minimis este de 3.000 de euro pe hectar, iar printre condiţii se numără cultivarea unei suprafeţe minime de 3.000 de metri pătraţi şi obţinerea unei producţii de cel puţin 3 kilograme pe o suprafaţă de 10 metri pătraţi. AGERPRES / (AS - autor: Cristina Matei, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR