OLX a cerut Ministerului pentru Mediul de Afaceri să precizeze legalitatea comercializării pe Internet a proiectelor Start-Up Nation

OLX a cerut Ministerului pentru Mediul de Afaceri să precizeze legalitatea comercializării pe Internet a proiectelor Start-Up Nation

Reprezentanţii platformei de anunţuri online OLX au declarat, pentru AGERPRES, că investighează aspectele legale privind comercializarea pe acest site a proiectelor Start-Up Nation, şi că au trimis o solicitare în acest sens către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), pentru a evita orice fel de nereguli.

"OLX urmăreşte acest subiect încă de la primele anunţuri apărute pe platforma noastră. În acelaşi timp, investigăm aspectele legale ce ţin de comercializarea acestor tipuri de proiecte. Am făcut şi o solicitare către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în acest sens, pentru a evita orice tip de nereguli. De asemenea, conform protocolului şi termenilor şi condiţiilor OLX, acceptăm astfel de anunţuri atât timp cât obiectul afacerii nu este de tip piramidal, nu implică videochat, jocuri de noroc sau tranzacţii virtuale", au transmis reprezentanţii OLX, la solicitarea AGERPRES.

Aceştia au arătat că, în total, în ultimele şase luni, s-au publicat circa 200 de anunţuri pentru vânzarea de proiecte Start-Up Nation. Peste 80% dintre proiecte au fost scoase la vânzare în ultimele trei luni, iar în acest moment sunt puţin peste 100 de anunţuri active.

Ca preţuri, cele mai multe sunt între 4.000 şi 5.000 de euro, însă sunt şi proiecte care sunt scoase la vânzare la preţuri mai mari de atât, au mai spus cei de la OLX, fără a preciza valoarea maximă cerută de un astfel de ofertant.

"Din punct de vedere moderare, afacerile de tip Start-Up Nation nu se diferenţiază de orice altă afacere vândută pe OLX", au precizat reprezentanţii platformei.

Totodată, cele mai multe oferte fac parte din categoria "Servicii şi echipamente profesionale", iar domeniile cu cele mai multe anunţuri sunt din industria uşoară şi cea alimentară (70% dintre anunţuri). Reprezentanţii OLX au adăugat că nu pot furniza date legate de zona geografică, vârstă, sex sau alte date cu caracter personal, conform termenilor şi condiţiilor de pe site.

Pe de altă parte, nu au existat anunţuri pentru cumpărarea de proiecte Start-Up Nation.

În urmă cu o săptămână, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare de specialitate, ministrul de resort, Radu Oprea, a fost întrebat care este opinia sa despre faptul că unii câştigători ai programului guvernamental Start-Up Nation îşi vând proiectele pe OLX.

"Spiritul antreprenorial se vede că este viu în România, că suntem creativi şi inventivi. Sigur că Start-Up Nation este un program care doreşte să crească acest spirit antreprenorial", a răspuns Oprea, iniţial.

Parlamentarii au insistat, însă, pe subiect, iar Oprea a adăugat: "Ideea este că atunci când am discutat în Comisia economică a Senatului, împreună, dacă este corect să limităm creativitatea celor care aplică, împreună am ajuns la concluzia că nu este bine. Dacă se dovedeşte că, într-adevăr, devine un fenomen sau că are o incidenţă... este până la urmă vorba de un caz izolat sau de mai multe cazuri şi trebuie să vedem în totalul aplicaţiilor ce înseamnă şi dacă se transformă sau nu într-un fenomen, dacă atingem un prag. Atunci într-adevăr cred că trebuie luate măsuri, trebuie introduse anumite limitări. Dacă sunt probleme izolate, până la urmă fac parte din viaţă şi este normal să se întâmple".

Prin acest program, o firmă nou înfiinţată primeşte o finanţare de până la 200.000 de lei, care poate reprezenta 100% din valoarea proiectului. În sesiunea 2017 au fost declarate câştigătoare circa 8.600 de planuri de afaceri, astfel că cele 200 de proiecte care au fost scoase la vânzare până acum pe OLX reprezintă circa 2,3% din total.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina