OMS: Cazuri de variola maimuţei - în mai multe ţări europene; doar o persoană infectată - în zona endemică

OMS: Cazuri de variola maimuţei - în mai multe ţări europene; doar o persoană infectată - în zona endemică

Mai multe ţări din regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au raportat cazuri confirmate sau probabile de variola maimuţei (monkeypox) de la începutul lunii, iar, în afară de una, toate celelalte persoane infectate recent nu au călătorit într-o zonă endemică, arată OMS într-o informare.

Organizaţia precizează că "acesta nu este un eveniment obişnuit".

Totodată, potrivit OMS, în timp ce un vaccin a fost aprobat pentru prevenirea variolei maimuţei, iar vaccinul tradiţional împotriva variolei oferă protecţie, trebuie menţionat că aceste vaccinuri nu sunt disponibile pe scară largă.

Populaţiile din întreaga lume cu vârsta sub 40 sau 50 de ani nu mai beneficiază de protecţia oferită de programele anterioare de vaccinare împotriva variolei, arată Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, în cele mai multe cazuri boala este uşoară şi majoritatea oamenilor se recuperează în termen de câteva săptămâni, fără tratament. Astfel, sunt în curs de desfăşurare investigaţii suplimentare pentru a determina sursa probabilă şi amploarea infecţiei pentru a limita răspândirea ulterioară.

"Este important să înţelegeţi că variola maimuţei nu se răspândeşte cu uşurinţă între oameni, ci necesită un contact apropiat. Majoritatea cazurilor recente s-au prezentat la clinicile pentru boli cu transmitere sexuală unde au fost testaţi negativ pentru infecţii cu transmitere sexuală obişnuite", arată OMS.

Potrivit acestora, simptomele pot fi uşoare sau severe, iar leziunile pot fi foarte pruriginoase sau dureroase. Acestea includ erupţii cutanate veziculoase pe întreg corpul sau leziuni concentrate pe orice parte a corpului. Majoritatea cazurilor care s-au prezentat recent la clinicile de sănătate sexuală din Europa au prezentat erupţii cutanate şi leziuni la nivelul organelor genitale şi anusului. Erupţia cutanată sau leziunile pot fi însoţite de febră, durere în gât, ganglioni limfatici umflaţi şi leziuni la nivelul gurii şi ochilor. Majoritatea pacienţilor se recuperează în câteva săptămâni, fără tratament.

În acest context, orice persoană care prezintă o erupţie cutanată neobişnuită ar trebui să consulte medicul şi orice pacient cu suspiciune de variola maimuţei trebuie investigat şi izolat în timpul perioadelor infecţioase presupuse şi cunoscute, adică în timpul stadiilor prodromale şi cu erupţii cutanate ale bolii. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...