Rusia a devenit o mare putere europeană în secolul al XVIII lea, atunci când a devenit un imperiu. Artizanul acestui imperiu și omul care a transformat Rusia într-un jucător important în politica europeană a fost țarul Petru I, un adevărat reformator și un susținător al modelelor Occidentale.

În anul 1721 țarul rus Petru cel Mare, după tratatul de la Nystad care marca victoria Rusiei asupra Suediei în Marele Război Nordic, a fost proclamat oficial împărat. Implicit Rusia devenea un imperiu semnificând transformarea Rusiei într-o putere europeană majoră. De-a lungul domniei sale (1682-1725), Petru I, supranumit „cel Mare” a reușit să dea naștere unei super puteri europene, un jucător important care va schimba destinul zonei est-central europene dar și balcanice.

Petru I a modernizat o țară întinsă dar destul de înapoiată față de Occidentul european, punând bazele dezvoltării culturii, învățământului și armatei ruse moderne. Pentru a reuși acest lucru într-o țară conservatoare, dominată de o elită feudală și clericală reticentă la nou și la schimbare, Petru I s-a bazat pe o serie de atuuri personale deosebit de importante.

Un copil inteligent, pasionat de tehnologie, educat în spirit Occidental

În primul rând, Petru I a avut o mentalitate diferită de cea a țarilor de dinaintea lui dar și a feudalilor ruși. Petru fusese un copil curios, inteligent, dornic să învețe și deschis la nou. Nu împărtășea conservatorismul rusesc și își dorea ca țara lui să progreseze în ritmul statelor Occidentale.

Petru I al Rusiei s-a născut în anul 1672 la Moscova și a fost fiul țarului Alexis și al celei de-a doua soții a acestuia, Natalia Kirillovna Narîșkina. A avut mai mulți frați vitregi, copiii țarului Alexis cu prima sa soția Mariya Ilinichna Miloslavskaya. Frații săi vitregi erau bolnăvicioși și se aflau sub strictul control al boierilor ruși dar și al înaltului cler. Spre deosebire de ei, Petru era un copil sănătos, vioi, curios și deschis către noi forme de gândire. Mulți istorici spun că totul se trage și de la educația de care s-a bucurat Petru. Tutorele mamei sale, Artamon Sergheevici Matveyev, a crescut-o pe Natalia Narîșkina într-o atmosferă deschisă influențelor progresiste din Occident. Iar aceste valori și acest tip de educație a fost transmis și fiul ei.

Rămas orfan de tată la vârsta de patru ani, Petru a trebuit să îndure marginalizarea, alături de mama sa, din partea fraților vitregi și a Mariya Ilinichna Miloslavskaya. Revoltele streliților (infanteriști dotați mai ales cu muschete și securi de mari dimensiuni, formau garda țarului începând cu domnia lui Ivan cel Groaznic în secolul al XVI lea), l-au făcut de multe ori să se teamă pentru viața sa. Cu toate acestea, marginalizarea de la curtea de la Moscova nu i-a făcut rău lui Petru. Acesta nu a primit educația conservatoare și rigidă a unui țar rus. Din contră a crescut într-o atmosferă liberă. Băiatul se bucura de jocuri în aer liber ca orice copil de vârsta lui. În plus, așa cum am precizat deja Petru era un copil curios dornic să învețe tot mai mult. Manifesta un interes deosebit pentru chestiunile militare, jucăriile sale preferate fiind armele. De asemenea, s-a arătat preocupat de meșteșuguri precum tâmplăria, fierăria și tipografia. Efectiv a învățat ca orice ucenic cum funcționează toate aceste domenii. Asta l-a pregătit pentru a deveni un țar extrem de capabil, bun cunoscător al realităților rusești. În plus, un punct decisiv al orientării intelectuale și ideologice ulterioare a lui Petru l-a reprezentat acea „nemetskaya sloboda” („colonie străină”) de lângă Preobrajenskoe.

Era vorba despre o zonă unde străinilor le era permis să locuiască. Petru petrecea mult timp în această colonie și a cunoscut germani, englezi, francezi, învățând despre cultura lor dar și despre progresele tehnologice din alte țări. De altfel, Petru devenise un adolescent progresist care era interesat de noile descoperiri în domeniul tehnicii. În această colonie a găsit abandonată într-un șopron o barcă cu pânze, descoperire fascinantă pentru Petru, stârnindu-i pasiunea pentru navigație. Țareviciul era atras și de matematică, strategie militară, fizică, navigație și multe alte domenii din zona științelor exacte. A dispus la Preobrajenskoe construirea unei fortărețe inspirată de modelele occidentale de care aflase din cărți dar și de la străinii din colonie. Aici a organizat, în joacă, și primele sale trupe moderne rusești. Aceste regimente experimentale imaginate de adolescentul Petru au devenit din 1687 primele trupe moderne rusești, regimentele de elită Preobrajenski și Semionovski, nucleul viitoarei armate imperiale.

Aventurile lui Petru și explorarea de noi tehnologii

Petru I a ajuns țar la vârsta de 10 ani, dar împărțea puterea cu fratele său vitreg Ivan al V lea. În plus, Sofia, sora sa vitregă era regent, iar Petru nu avea nicio putere de decizie. Abia din anul 1695, când fratele său vitreg moare, Petru I, în vârstă de 23 de ani, ajunge țar în adevăratul sens al cuvântului. Conștient de faptul că Rusia era o țară mare dar fără deschidere la Marea Neagră, la Marea Caspică sau la Marea Baltică, dar și un stat înapoiat față de Occident, dominat de o aristocrație laică și clericală conservatoare, Petru I a căutat să deschidă Rusia către marile state europene. În plus, dorea să descopere noile tehnologii vestice care puteau servi ca model în Rusia.

Dorea ca țara sa să se ridice la standardele vestice. Înapoierea în domeniul militar, social și cultural reprezentau un handicap pe Petru dorea să-l depășească. Inițial a trimis mulți copii de boieri ruși să studieze în străinătate, pentru a forma noi elite desprinse de vechiul conservatorism rusesc, iar mai apoi a creat „Marea Ambasadă” care era formată din aproximativ 250 de persoane, avându-i în frunte pe Franz Lefort, Fiodor Alekseevici Golovin și Prokopi Voznițîn. Scopul principal al Marii Ambasade era de a examina situația internațională și de a consolida coaliția antiturcă, dar avea și scopul de a aduna informații despre viața economică și culturală a Europei.

Petru I a făcut ceea ce niciun alt monarh european nu a întreprins până la acea dată și anume, s-a alăturat marii ambasade și a călătorit incognito prin Europa timp de 18 luni. Și-a luat numele de Piotr Mihaylov și se prezenta ca sergent în armata rusă, evident în cadrul Marii Ambasade. Și asta fiindcă Petru rămăsese un tânăr curios și totodată dornic de a se familiariza cu situația și condițiile din țările avansate ale Occidentului. Dorea să le cunoască la „firul ierbii”, nu la nivel oficial, diplomatic. Așa a ajuns să lucreze ca simplu tâmplar pe șantierul naval al Companiei Olandeze a Indiilor Orientale din Saardam. Ulterior a plecat să muncească pe șantierul naval al Marinei Regale din Deptford, unde era cunoscut drept „tâmplarul Petru”, un artizan priceput din Rusia. Ulterior ca parte a Marii Ambasade în Anglia a vizitat fabrici, arsenale, școli și muzee și chiar a participat la o sesiune a Parlamentului.

Occidentalizarea și reformarea Rusiei

Întors acasă, Petru a pus în aplicare tot ce a văzut și a experimentat în Europa Occidentală. Și-a dat seama că dacă Rusia vrea să devină o putere care să conteze la nivel european, trebuia reformată din temelii. În primul rând a angajat serviciile unor experți străini pentru lucrări în Rusia. Apoi a început un amplu program de modernizare. A început prin a scăpa de relicvele trecutului. Adică de garda țarului, acei streliți ai țarului Ivan al IV lea cel Groaznic. O gardă militară total ineficientă, care nu mai ținea pasul de mult cu schimbările în tehnica militară la nivel european și care făcea numai probleme. Petru a lua decizia de a termina cu acești streliți după cei în timpul unei vizite în Austria, pentru a negocia continuarea alianței antiturce, garda țarului s-a revoltat din nou. În vara anului 1698 s-a întors la Moscova, unde a înăbușit revolta.

Sute de streliți au fost executați, restul rebelilor au fost exilați în orașe îndepărtate, iar corpul strelților a fost desființat. Au urmat reformele în toate domeniile de activitate. În primul rând a realizat că Rusia are nevoie de o burghezie puternică. Așa că prin decretul din 1699, orășenii au fost eliberați de sub supunerea guvernatorilor militari ai provinciilor și au fost autorizați să-și aleagă propriile consilii, care la rândul lor urmau să fie subordonate municipalității Moscovei.

Această reformă a fost continuată în 1720, odată cu înființarea unei magistraturi la Sankt Petersburg, căreia i se subordonau magistraturile locale orășenești și funcționarii municipali aleși ai orașelor. Datorită reformelor, activitatea economică și populația orașelor au crescut. Oricine se ocupa de comerț avea permisiunea legală de a se stabili într-un oraș și de a se înregistra în categoria corespunzătoare, existând și dreptul la liber comerț pentru oamenii de orice rang. Au urmat reforme administrative, plus un nou sistem de impozitare. În cursul domniei lui Petru, formele de guvernare medievale și învechite au cedat locul autocrației eficiente.

În 1711, a desființat duma boierească, sau consiliul boieresc, și a înființat Senatul ca organ suprem al statului pentru a coordona acțiunea diferitelor organe centrale și locale, pentru a supraveghea colectarea și cheltuirea veniturilor și pentru a elabora legislația în conformitate cu edictele sale. Totodată Petru a pus accent pe educație. A fost primul lider rus care a sponsorizat educația pe principii laice și care a adus un element de control statal în acest domeniu. Au fost deschise diverse școli laice unde erau admiși și copiii soldaților, funcționarilor dar și a oamenilor bisericii. Pentru a crea un aparat funcționăresc capabil, accederea la funcții era condiționată de un anumit nivel de studii. De asemenea, rușilor li se permitea să meargă în străinătate la studii, ba chiar erau obligați să facă acest lucru, pe cheltuiala statului. A fost promovată traducerea cărților din limbile Europei Occidentale iar primul ziar rusesc, Vedomosti a apărut în 1703. Academia Rusă de Științe a fost înființată în 1724.

Mâna de fier a împăratului și o armată de modă nouă

Petru I a condus cu mână de fier. Reformele au fost impuse uneori cu brutalitate. Boierii și clerul erau pedepsiți crunt dacă se opuneau occidentalizării și reformelor sale. A decretat ca nobilimea să nu mai poarte bărbi și să se îmbrace doar în haine occidentale. A tăiat personal bărbile boierilor săi și le-a rupt caftanele rusești. Credincioșii pe stil vechi dar și negustorii care insistau să-și păstreze bărbile trebuiau să plătească o taxă specială. Doar țăranii și clerul ortodox avea voie să mai poarte bărbi fără suprataxare.

În 1721, pentru a supune Biserica Ortodoxă, intereselor seculare, Petru a desființat Patriarhia Moscovei. De atunci încolo, locul patriarhului ca șef al Bisericii a fost preluat de Sfântul Sinod, format din oameni supuși țarului. Un funcționar secular a fost numit de țar pentru a supraveghea activitățile Sfântului Sinod. Biserica a fost efectiv supusă absolutismului monarhic al lui Petru I. O altă preocupare importantă a fost constituirea unei armate puternice și moderne, pentru a face față realităților geopolitice a epocii. Petru a înființat o armată regulată pe principii complet moderne. În timp ce ofițerii erau recrutați din rândul nobilimii, soldații proveneau din rândul țărănimii și a orășenilor.

Trupele erau echipate cu arme de foc moderne dar și cu baionete de fabricație rusească. Totodată aceștia aveau uniforme după model occidental și a fost introdusă instrucția regulată. Tunurile învechite au fost înlocuite cu mortiere și tunuri noi, proiectate de specialiști ruși sau chiar de Petru însuși.

Țarul era renumit pentru faptul că proiecta de unul singur nave de război, fortărețe și chiar elemente de muniție. Și era extrem de talentat. Totodată Petru a creat prima marină adevărată a Rusiei. În câțiva ani au fost construite 52 de nave de luptă și sute de galere. Cea mai puternică era flota baltică. Marina era deservită de oameni instruiți în școli speciale. Nu în ultimul rând Petru I a creat una dintre cele mai frumoase capitale europene, Sankt Petersburg.

O nouă putere s-a ridicat din est

Cu o armată bine organizată și bine dotată dar și un program de reforme care schimba societatea rusă, Petru I a trecut la împlinirea planurilor sale de a transforma Rusia într-o mare putere europeană. În primul rând dorea să asigure deschiderea țării sale către Marea Baltică și Marea Neagră. A reușit să cucerească Azovul și plănuia să deschidă un drum către Marea Neagră. Dar cea mai mare realizare militară a lui Petru cel Mare a fost câștigarea Marelui Război Nordic, învingând Suedia lui Carol al XII lea , o super-putere a vremurilor sale.

Totul a început atunci când a devenit clar că Austria, care se pregătea să lupte în Războiul pentru Succesiunea Spaniolă, urma să încheie pacea cu Imperiul Otoman. Petru și-a dat seama că Rusia nu se putea încă angaja într-un război cu otomanii fără aliați așa că a abandonat planurile sale de a-și extinde cuceririle de la Marea de Azov până la Marea Neagră, în detrimentul turcilor. Prin Pacea ruso-turcă de la Constantinopol din 1700, Petru a păstrat Azovul și s-a putut îndrepta către Marea Baltică. După un război care a durat două decenii, în care a suferit și înfrângeri, Petru cel Mare a reușit, cu noua sa armată, să câștige bătăliile decisive de la Lesnaya (1708) și Poltava (1709).

La Poltava, regele Suediei, Carol al XII-lea, considerat un Alexandru Macedon al Nordului, a suferit o înfrângere catastrofală. Iar cel care a elaborat toate planurile de operațiuni ale armatei sale a fost chiar Petru. Totodată, în anul 1714, Marina rusă repurta prima victorie majoră, la Gangut. Petru a fost un țar autoritar, despotic în unele aspecte, dar a impresionat prin munca extremă depusă pentru modernizarea și ridicarea Rusiei ca mare putere. Și-a impresionat contemporanii prin implicare alături de oamenii de rând. A luptat ca soldat în bătălii, a urcat ca marinar pe navele de luptă și și-a pus de multe ori viața pericol, câștigând respectul soldaților și ofițerilor.

Cel mai elocvent exemplu este ceea ce s-a întâmplat în toamna anului 1724. În timpul unei acțiuni a Marinei ruse în Golful Finlandei, niște soldați au ajuns pe un banc de nisip și riscau să se înece. Țarul a sărit în apele înghețate pentru a-i ajuta. În urma acestui act altruistic s-a îmbolnăvit grav, boală care avea să-i aducă moartea, un an mai târziu.