ONRC: 5.144 firme şi PFA au intrat în insolvenţă în perioada ianuarie-noiembrie 2020

Numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 11,77% în primele 11 luni din 2020, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 5.144 insolvenţe, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.151, în creştere cu 8,69% faţă de perioada ianuarie-noiembrie 2019. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor - cu 339 de insolvenţe (minus 30,25%), Cluj- 329 (plus 42,42%) şi Constanţa - 302 (plus 10,62%).

Cel mai mic număr de insolvenţe s-a înregistrat, în perioada menţionată, în judeţele Vaslui - 25 (minus 3,85%), Tulcea - 26 (minus 56,67%) şi Covasna - 27 (minus 40%).

Pe domenii de activitate, în primele 11 luni, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor respectiv 1.526 (minus 15,22%), în construcţii - 816 (minus -6,96%) şi industria prelucrătoare - 604 (minus 14,45%).

În noiembrie 2020 au fost înregistrate 538 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti - 123, şi în judeţele Cluj - 48 şi Constanţa - 30. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Ana Birchall / „Inițial am crezut că este un fake… dar nu este deși, pentru reputația și imaginea României, chiar aș fi vrut să nu fie adevărat”

2 Așa o fi?

3 Rubio a dezvăluit la Munchen câți soldați pierde Rusia săptămânal pe frontul din Ucraina

4 Dovezi tot mai numeroase că Epstein a fost ucis: un misterios fulger portocaliu și medicul care spune că a fost strangulat

5 Elita Chinei care dispare în mod ciudat. În Marea Sală a Poporului din Beijing sunt tot mai multe scaune goale