Onțanu susține că nu i-a întâlnit pe Maior, Kovesi și Coldea acasă la Oprea în noaptea alegerilor din 2009

Onțanu susține că nu i-a întâlnit pe Maior, Kovesi și Coldea acasă la Oprea în noaptea alegerilor din 2009

Fostul primar al sectorului 2 Neculai Onțanu a declarat miercuri că nu i-a întâlnit pe George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi acasă la Gabriel Oprea, în noaptea alegerilor prezidențiale din decembrie 2009.

"Eu am fost invitat de domnul Oprea la ora 19,30 seara, după care, în jur de ora 20,00 — 20 și 15 minute am plecat. L-am întâlnit acolo pe domnul Iordănescu și domnul Eugen Nicolicea. Nu m-am întâlnit nici cu domnul Maior, nici cu doamna Kovesi, nici cu domnul Coldea. Oprea urmărea evoluțiile privind prezența la vot. Ne-am uitat la televizor. La 20,30, eram deja acasă, mă aștepta familia", a precizat Onțanu.

Întrebat dacă putea cineva influența rezultatele alegerilor în acea seară din decembrie 2009, astfel încât să câștige Traian Băsescu, Onțanu a spus: "Vreți să vă spun sincer? Nu cred. Pentru că alegerile erau conduse de Biroul Electoral Central, de birourile electorale de circumscripție din județe, prefecturile erau implicate, nu cred că altcineva putea să influențeze într-un fel sau altul rezultatul alegerilor. Nu cred că în România putea să influențeze cineva decisiv alegerile".

Onțanu a mai fost întrebat de jurnaliști dacă l-a văzut vreodată pe Gabriel Oprea împreună cu Laura Kovesi sau Florian Coldea, în cadrul unor întâlniri informale. "Nu i-am văzut și nu știu ce tip de relații au existat între Oprea și Kovesi", a replicat fostul primar.

El a mai arătat că nu a fost chemat de Gabriel Oprea pentru a fi serbat, fiind o simplă întâlnire și nu o petrecere. "Era ziua cu alegerile. Eram împreună în același partid și mi-a dat un telefon și mi-a spus dacă am timp să ajung pe la domnia sa. Nu mi s-a cântat 'La mulți ani'. Mi-a spus domnul Oprea 'La mulți ani' și atât", a explicat Onțanu.

Declarația a fost făcută la sediul Curții de Apel București, unde s-a desfășurat un nou termen al procesului în care Neculai Onțanu este judecat pentru luare de mită.

Jurnalistul Dan Andronic a scris că, în decembrie 2009, în turul doi al alegerilor prezidențiale, înalți demnitari ai statului român, printre care George Maior, Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi, au mers acasă la Gabriel Oprea. În replică, fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat că întâlnirea organizată la el acasă a fost o "simplă cină", unde i-a invitat pe George Maior, Vasile Dîncu, Anghel Iordănescu, Dan Andronic și Neculai Onțanu.

Parchetul General a deschis un dosar penal în acest caz, în care se efectuează cercetări "in rem" sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz și falsificarea documentelor și evidențelor electorale.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”