Oprea (UNPR): Nu cred că actuala majoritate are vreo problemă cu moțiunea de cenzură din 5 iunie

Președintele UNPR, Gabriel Oprea, susține că actuala majoritate nu are, în opinia sa, "vreo problemă" cu moțiunea de cenzură pe care PNL a anunțat că o va depune în data de 5 iunie.

Acesta a precizat, într-o conferință de presă susținută luni, că progresiștii rămân parte a actualei coaliții de guvernare și că întotdeauna au susținut guvernul din care au făcut parte.

"Precizez că UNPR este parte a actualei majorități guvernamentale. Este și rămâne parte dintr-un guvern bun, apreciem noi, pentru România. Îl susținem pe premierul Ponta și susținem parteneriatul corect pe care îl avem cu președintele Klaus Iohannis. Suntem oameni serioși. (...) Întotdeauna am sprijinit guvernele din care am făcut parte. E o problemă de bun simț până la urmă. Noi am creat, în mod indubitabil, stabilitatea economică și politică de care România a avut nevoie mai ales într-o conjunctură economică complicată sau în actualul context de securitate, cu ce se întâmplă în regiune. În momentul de față, România generează stabilitate și securitate în regiune. Deci, nu cred că actuala majoritate are vreo problemă cu moțiunea de cenzură din 5 iunie", a declarat Oprea.

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunțat, sâmbătă, la Pitești, data și tema moțiunii de cenzură ce va fi depusă de PNL: 5 iunie, ''Votul prin corespondență''. AGERPRES


populare
astăzi

1 De ce nu vrea nimeni vila de 25.800 de euro scoasă la licitație de ANAF

2 Gigi Becali acceptă să-l cedeze pe Octavian Popescu la echipa lui Șumudică

3 Rezultate la tragerea loto de duminică, 6 septembrie. Reporturi de milioane de lei

4 Un ales AUR boicotează o fabrică din Vaslui, dar stârnește furia internauților

5 Sute de turiști au venit degeaba în Jurilovca la un festival inventat de AI