Orban: 28 iunie, data cea mai probabilă a alegerilor locale; PSD a arătat că nu înţelege democraţia

Prim-ministrul interimar, Ludovic Orban, a declarat marţi, în debutul şedinţei de Guvern, că 28 iunie este data cea mai probabilă a alegerilor locale.

Totodată, el a reproşat PSD faptul că a lipsit de la consultările cu partidele parlamentare în vederea elaborării hotărârii de Guvern privind stabilirea datei alegerilor locale din anul 2020.

"Din păcate, din nou, PSD a arătat că e un partid care nu înţelege democraţia nici atunci când i se oferă ocazia să beneficieze de un comportament democratic al unui partid de guvernământ. Nu a fost prezent. Cu celelalte formaţiuni politice, în urma analizei pe care am făcut-o, a rezultat ca cea mai probabilă dată data de 28 iunie. Faţă de discuţiile noastre anterioare care dădeau cea mai probabilă dată data de 14 iunie, am luat în calcul mai multe argumente, legate de derularea campaniei după creşterea temperaturilor, astfel încât, în funcţie de prognozele de evoluţie a epidemiei, să avem un impact minim asupra campaniei. De asemenea, am ţinut cont şi de examenul de capacitate, de examenul de Bacalaureat, care ar urma să se finalizeze până în data de 28", a spus Orban. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă