Orban despre eliminarea pensiilor speciale: Decizia noastră e foarte clară - susţinem calculul pe principiul contributivităţii

Premierul Ludovic Orban le-a cerut, luni, tuturor parlamentarilor să susţină proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor de serviciu ale militarilor, pe care Partidul Naţional Liberal l-a depus în Parlament.

El a declarat, la finalul unei întrevederi cu membrii Asociaţiei Municipiilor din România, că un astfel de demers reprezintă "un act de dreptate".

"În ceea ce ne priveşte pe noi, PNL, decizia noastră este foarte clară: noi susţinem calculul pensiilor pe principiul contributivităţii. Asta este decizia politică a PNL, cu singura excepţie, a pensiilor de serviciu care sunt acordate cadrelor militare. (...) Le cerem parlamentarilor să-l amendeze, dar să susţină proiectul de lege, după care să punem capăt practicii pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor de serviciu pentru militari. Mi se pare un act de dreptate, un act corect şi le cer parlamentarilor să voteze proiectul de lege al PNL privind desfiinţarea pensiilor speciale", a afirmat Orban. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

2 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

3 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Risc de securitate / 34 de instituții românești au cumpărat sisteme video rusești