Orban: După 1 ianuarie vom face un audit al structurilor guvernamentale

Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, că după 1 ianuarie va fi făcut un audit al structurilor guvernamentale.

"După 1 ianuarie noi vom face un audit al structurilor guvernamentale, ministere, autorităţi, agenţii, ş.a.m.d. pentru că vrem să operăm o amplă restructurare, - pentru că toată lumea se sperie de restructurare -, o reducere a numărului de entităţi, de comasare sau chiar de desfiinţare, unele dintre activităţi să le derulezi în parteneriat cu entităţi ale societăţii civile pentru că sunt multe activităţi care pot fi delegate în cazul unui parteneriat public-privat sau al unui contract de delegare", a spus Orban, la dezbaterea organizată de Confederaţia patronală Concordia "Dialog pentru dezvoltare''.

El a arătat că acest audit mai amplu va dura câteva luni.

"Intenţia noastră este ca la capătul acestui audit să venim cu toate actele normative pentru a reface aceste entităţi şi să creăm entităţi mult mai clare", a precizat Orban.

Premierul a pledat pentru o simplificare a instituţiilor, arătând că aceasta poate să aibă efecte benefice asupra societăţii. AGERPRES


populare
astăzi

1 România evită retrogradarea de la S&P: condițiile puse de agențiile de rating

2 Peste 30 de grade în plină toamnă: un dom de căldură vizează și România

3 Cum funcționează noile escrocherii online și numărul scurt la care ceri ajutor

4 Afacerile din Austria ale lui Călin Georgescu: proprietăți scumpe și conexiuni suspecte

5 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric