Orban: Pe 6 decembrie trebuie să se ţină alegerile parlamentare; trebuie un Parlament nou - oglindă a opţiunilor cetăţenilor

Orban: Pe 6 decembrie trebuie să se ţină alegerile parlamentare; trebuie un Parlament nou - oglindă a opţiunilor cetăţenilor

Premierul Ludovic Orban a declarat că alegerile parlamentare trebuie să se ţină în 6 decembrie, menţionând că Guvernul a stabilit această dată legal şi constituţional şi legea care dă dreptul Parlamentului să stabilească data scrutinului nu este încă în vigoare.

Orban a mai spus că Bugetul pe anul viitor va fi adoptat de noul Parlament.

"În baza cadrului constituţional şi legal, Guvernul a stabilit data alegerilor pentru 6 decembrie. Asta este data alegerilor constituţională şi legală. Între timp am văzut că s-a mai emis o decizie a CCR care pe mine m-a surprins şi bănuiesc că nu numai pe mine, ci şi pe alţii, dar asta e. Deocamdată nu afectează procesul electoral. Noi avem toate procedurile angajate şi aflate în derulare, în conformitate cu prevederile legale şi cu hotărârile de Guvern privind desfăşurarea alegerilor. Până nu se publică motivarea CCR, nu poate intra în vigoare legea prin care Parlamentul şi-a arogat competenţa de a stabili data alegerilor. Mai e până la intrarea în vigoare a legii. Deci, proiectul de lege anunţat de domnul deputat Dohotaru, care urmăreşte stabilirea datei alegerilor la 14 martie, nu poate să intre încă în dezbatere pentru că nu este în vigoare legea pe care am atacat-o la Curte, împreună cu preşedintele, şi Curtea ne-a respins atacul, care dă competenţa Parlamentului să stabilească data alegerilor", a afirmat, duminică, Orban, la România Tv.

El a adăugat că liberalii vor folosi toate pârghiile legale şi constituţionale pentru alegerea unui Parlament nou care să fie "o oglindă fidelă a opţiunilor politice ale cetăţenilor".

"Evident, avem toate pârghiile legale şi constituţionale pe care le putem utiliza. Le vom folosi pentru că, din punctul nostru de vedere, este nevoie de un Parlament nou, care să fie conform cu voinţa oamenilor, care să fie o oglindă fidelă a opţiunilor politice ale cetăţenilor români. Parlamentul de azi este votat în 2016, nu mai are nicio legătură cu realitatea României, cu opţiunile politice ale românilor, este un Parlament controlat de PSD, care ia numai decizii care fac rău României. Fiecare zi în plus în care mai rămâne în funcţie această majoritate controlată de PSD duce la decizii care pot să ducă la consecinţe nebănuit de grave pe termen mediu şi lung României. Din punctul nostru de vedere, pe 6 decembrie trebuie să se ţină alegerile", a mai spus Orban.

El a spus că bugetul pentru anul viitor va fi votat în noul Parlament, susţinând că PSD "a făcut praf" ordonanţa de urgenţă pentru rectificarea bugetară.

"Cum să ne ducem cu bugetul în actualul Parlament? Nu aţi văzut ce au făcut cu ordonanţa pentru rectificare? Au făcut praf ordonanţa de rectificare. (...) Ei aruncă România în faliment. Nu te poţi juca în situaţia în care suntem astăzi. Dacă mai insistă cu aceste aberaţii economice, agenţiile de rating ne vor retrograda, vom găsi din ce în ce mai greu bani, companiile şi cetăţenii se vor împrumuta din ce în ce mai scump, cetăţenii se vor împrumuta cu dobânzi din ce în ce mai mari. Vom găsi din ce în ce mai greu bani, veniturile vor scădea, pentru că scăderea capacităţii de împrumut a companiilor, scăderea interesului investitorilor şi va reduce în cele din urmă veniturile bugetului. Eu le spun oamenilor: nu vă mai lăsaţi minţiţi cu PSD. E ca în povesta aceea - nu lăsa vrabia din mână pentru cioara de pe gard", a mai spus Orban. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”