Orban: Tăriceanu, o rușine pentru cei care au crezut în el

Orban: Tăriceanu, o rușine pentru cei care au crezut în el

Liberalul Ludovic Orban a spus, marți seară, la Ploiești, că liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu este "o rușine pentru cei care au crezut în el", iar Traian Băsescu are aceeași agendă ca și actualul partid de guvernământ.

''Nu putem progresa astfel. Dacă ne uităm pe scena politică, ce vedem împotriva mafiei roșii? Două partide de tip lider ai căror lideri sunt cei care au distrus de fapt Alianța DA, orgoliile lor și dorința lor de putere: Tăriceanu, care atârnă ca un scalp la cingătoarea pieilor roșii și a ajuns să fie o rușine pentru cei care au crezut în el atâta timp cât îi mințea că e liberal și un Băsescu care, de fapt, are aceeași agendă ca și actualul partid de guvernământ", a spus Orban în discursul susținut la Comitetul de Coordonare Județean al PNL Prahova.

El a arătat că mai este și "un ghiveci politic fabricat", însă singura formațiune care se află în opoziție cu PSD este PNL.

"Mai este un ghiveci politic fabricat. Fabricat și v-o spun cu toată tăria. Suntem în data de 11 aprilie, pe 11 aprilie în urmă cu un an candidatul PNL era scos din cursa pentru primărie, în condițiile în care era evident că există șanse pentru câștigarea Primăriei Capitalei. A fost fabricat un ghiveci care să arate că are laolaltă de la ecologiști care bat cu sticla în asfalt până la neo-marxiști, de la la indivizi care sunt anti-globalizare până la inși care nici măcar ce sunt nu știu ce sunt pentru că dorm în marea majoritate a timpului în Parlament. (...) Nu există în opoziție la avatarurile partidului comunist decât o singură forță politică, PNL. Dar nu PNL așa cum a fost până astăzi. Ultimii doi ani ne-au învățat un lucru clar: unde nu-i cap, vai de picioare", a mai spus Orban.

AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Duplicitate de doi lei, ca la CCR / Priviți, „Olguțel” a votat cu Mercosur, la fel ca 9 din cei 11 pesediști din PE!

2 CNSAS acuză un fost ofițer de Securitate, devenit după 1989 spion SIE și om de afaceri cu credite preferențiale de la Bancorex că a făcut Poliție Poli…

3 AUDIO „La un moment dat, au lansat ceva, nu știu cum să descriu..., era ca o undă sonoră foarte intensă. Dintr-o dată, am simțit că îmi explodează cap…

4 „Asistăm la sfârșitul unei ere și asta privește și România”. Americanii schimbă regulile jocului: cine urmează după Venezuela

5 Momentul în care Trump citește din greșeală cu voce tare un bilet primit de la Marco Rubio la o întâlnire cu giganții petrolieri