
Ordinea mondială bazată pe reguli este moartă, recunoaște UE
„O revenire la status quo-ul anterior pare improbabilă”, concluzionează executivul UE în primul an al celui de-al doilea mandat al lui Trump ca președinte al SUA.
Uniunea Europeană se pregătește să recunoască oficial ceea ce până recent părea de neimaginat: ordinea internațională construită după cel de-al Doilea Război Mondial, guvernată de reguli și instituții multilaterale, este în colaps ireversibil.
Într-un raport strategic care urmează să fie publicat marți, Comisia Europeană avertizează că revenirea la status quo-ul anterior este „din ce în ce mai improbabilă” și că Europa trebuie să se adapteze rapid la o lume marcată de fragmentare, instabilitate și concurență brutală pentru resurse și influență.
„Asistăm la o eroziune accelerată a ordinii internaționale bazate pe reguli”, se arată în mai multe versiuni preliminare ale Strategic Foresight Report, consultate de Politico.
Efectele unei Americi imprevizibile
Raportul vine pe fondul unei schimbări profunde în politica externă americană, impulsionată de revenirea președintelui Donald Trump la Casa Albă. De la începutul celui de-al doilea mandat, Trump a continuat să slăbească pilonii instituționali ai sistemului internațional: a retras sprijinul SUA pentru agenții-cheie ale ONU, precum UNHCR și UNESCO, și a amplificat presiunea asupra Organizației Mondiale a Comerțului printr-o avalanșă de amenințări tarifare.
Pentru Bruxelles, aceste evoluții nu mai pot fi ignorate. Comisia avertizează că sistemul multilateral – fundația pe care s-a construit integrarea europeană – este pe punctul de a se prăbuși complet.
„Instabilitatea și disfuncțiile parțiale ale ordinii internaționale, împreună cu fracturarea economiilor globale, au un efect destabilizator asupra capacității UE de a acționa în interesul propriei economii și al bunăstării cetățenilor săi”, se precizează în raport.
În fața haosului – o Europă care trebuie să se reinventeze
Raportul nu este însă doar un exercițiu de constatare sumbră, ci și un apel la acțiune. Bruxellesul propune o reevaluare radicală a poziției Uniunii în lume și sugerează că, în loc să încerce să salveze o ordine aflată în colaps, Europa ar trebui să conducă un efort global de reformare a regulilor internaționale.
Comisia recomandă o abordare proactivă, coerentă și strategică pentru „a modela discuția globală privind un nou cadru de guvernanță multilaterală”, cu accent pe reformarea instituțiilor-cheie, precum ONU și OMC.
Totodată, raportul încurajează formarea de noi alianțe „bazate pe interese comune”, semnalând o flexibilitate geopolitică inedită pentru o Uniune cunoscută până acum mai degrabă pentru atașamentul față de proceduri și prevederi.
Viitorul: inteligență artificială, minerit cosmic și controlul soarelui
Dincolo de schimbările geopolitice, raportul trasează și direcțiile majore în care UE trebuie să se poziționeze strategic. Printre acestea: dezvoltarea reglementărilor pentru inteligența artificială cu capacități similare gândirii umane, evaluarea riscurilor și beneficiilor tehnologiilor capabile să reducă radiația solară și explorarea potențialului exploatării resurselor din adâncurile oceanelor și din spațiul cosmic.
Într-o lume în care regulile de ieri nu mai funcționează, Europa este pusă în fața unei alegeri dificile: să se adapteze sau să piardă relevanța. Iar timpul pentru reflecție pare să fi expirat.
Sursa: adevarul.ro