Ordinul de retragere a trupelor americane din Siria a fost semnat

Pentagonul a anunţat duminică semnarea ordinului de retragere a trupelor americane din Siria, pe care preşedintele Donald Trump o doreşte "lentă şi extrem de coordonată" cu Turcia, relatează AFP.

O astfel de strategie vizează să evite vidul de putere în regiunile controlate de rebelii kurzi de care ar putea beneficia regimul lui Bashar Al-Assad.

"Decretul pentru Siria a fost semnat", a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului fără să ofere mai multe detalii.

Donald Trump a ordonat miercuri retragerea cât mai rapidă a celor 2.000 de militari americani staţionaţi în nord-estul Siriei unde luptă împotriva jihadiştilor alături de Forţele democratice siriene (FDS), o coaliţie de miliţii arabo-kurde.

Preşedintele, opozant de multă vreme faţă de prezenţa SUA într-un război pe care îl consideră costisitor, a apreciat că trupele americane nu mai sunt utile, deoarece gruparea Stat Islamic (SI) "a fost în mare parte învinsă".

Această retragere va lăsa miliţiile kurde din Unităţile de apărare a poporului fără sprijin militar în contextul în care Turcia ameninţă să le atace, considerând că luptătorii kurzi sunt terorişti.

Pe Twitter, Donald Trump a subliniat că a avut o "conversaţie telefonică lungă şi productivă" cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan.

Cei doi lideri au discutat despre "SI, angajamentul mutual în Siria şi retragerea lentă şi extrem de coordonată a trupelor americane din regiune", precum şi despre relaţii comerciale "considerabil crescute".AGERPRES


populare
astăzi

1 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

2 Haos pe aeroporturile din Moscova după un nou atac masiv cu drone al Ucrainei

3 Polițiștii italieni au găsit 100 de mii de euro într-un Rolls Royce înmatriculat în România

4 Două personaje detestabile / Blatul toxic prin care PSD preia puterea

5 România, lăsată fără apărare în fața noului val de COVID: acuzații grave la adresa Ministerului Sănătății