Pacient cu arsuri - transportat de urgenţă la Munchen cu o aeronavă C-27J Spartan

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române configurată pentru misiuni medicale efectuează, duminică, o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Iaşi - Munchen, pentru transportul, în regim de urgenţă, al unui pacient care a suferit arsuri, a informat Ministerul Apărării Naţionale, printr-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialişti de la SMURD şi Ministerul Apărării Naţionale.

Misiunea a fost aprobată de ministrul Apărării Naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian duminică, în jurul orei 10,00, se precizează în comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani