Pacienţi de la Centrul Caraiman au primit mesaje ''mincinoase'' care îi anunţau că sunt infectaţi cu noul coronavirus

Pacienţi de la Centrul Caraiman au primit mesaje ''mincinoase'' care îi anunţau că sunt infectaţi cu noul coronavirus

Pacienţi ai Centrului Multifuncţional Caraiman au primit în ultimele zile mesaje SMS ''mincinoase'' care îi anunţau că sunt infectaţi cu noul coronavirus, a declarat vineri pentru AGERPRES managerul unităţii medicale, Livia Gomes.

"Începând cu ziua de 22 septembrie, o parte din pacienţii noştri au început să primească SMS-uri de la un număr format din patru litere cum că au rezultat pozitiv la testul de COVID efectuat în cadrul centrului. O parte dintre cei care au primit acest SMS într-adevăr au efectuat analiza de COVID în cadrul centrului, dar rezultatul îl primiseră sub formă scrisă de la un angajat de-al nostru medical şi în regim confidenţial. Noi nu dăm mesaje cu rezultate pacienţilor. Cealaltă categorie de pacienţi care au primit acest mesaj sunt pacienţi care au accesat alte servicii medicale din cadrul centrului şi nu efectuaseră vreun test COVID", a spus managerul.

Ea a spus că a aflat despre această situaţie de la pacienţi ai centrului care primiseră mesajul.

"Noi avem patru numere de fix. Am aflat de acest lucru sunându-ne pacienţii. Câţiva pacienţi ne-au trimis pe număr de Whatsapp acest sms, iar de la restul primim doar apelurile telefonice, care ieri erau în număr de 10, astăzi poate sunt sute", a spus Livia Gomes.

Managerul a precizat că mesajul este unul "mincinos", el nefiind generat de Centrul Multifuncţional.

"Important este ca noi să liniştim comunitatea şi să le spunem oamenilor că este un mesaj mincinos, nu este un mesaj generat de Centrul Multifuncţional Caraiman, ei să ia în considerare doar apelurile noastre telefonice de la numerele fixe şi mesajele prin sursele acreditate", a mai susţinut Livia Gomes. AGERPRES/(A-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Un exemplar de vază al sinecurismului PSD

2 De ce se urăsc visceral rușii și ucrainenii? Un fost șef al spionilor români explică paradoxul care le scapă altor analiști

3 VIDEO Monica Tatoiu acuză că a fost „scuipată şi ameninţată” în faţa poliţiştilor după o reclamație. Poliţia Capitalei o contrazice

4 BREAKING Document / De ce tertip legal s-a folosit Savonea în cazul Cameliei Bogdan, unde miza este revizuirea sentinței de recuperare a prejudiciului d…

5 VIDEO Un mort și mai mulți răniți la Craiova după un conflict între interlopi!