Panică într-un spital din România după ce un paznic imbecil a dat cu spray lacrimogen spre o pisică!

28 de pacienţi ai Spitalului Ştefăneşti din Argeş, mulţi dintre ei imobilizaţi, au fost scoşi cu tot cu paturi sau cărucioare din saloane, după ce un miros puternic a inundat pavilionul. La rândul lor, medicii şi asistentele din spital au ieşit şi ei cu mic cu mare, temându-se de o nenorocire.

Cauza mirosului care i-a speriat pe medici şi pe pacienţi a fost însă una la care nimeni nu s-ar fi gândit: probabil plictisit, paznicul spitalului a vrut să se amuze şi, spun martorii, ar fi dat cu spray lacrimogen după o pisică, relatează  Pro TV .

Imediat cum mirosul înţepător s-a făcut simţit, personalul spitalului a scos pacienţii afară. Apoi, unul dintre asistenţii medicali le-a povestit celor din conducere că l-a văzut pe paznic, angajat al Consiliului Judeţean, dând cu sprayul lacrimogen din dotare după o pisică, exact în uşa clădirii.

Portarul nu a putut să-şi explice fapta.


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

4 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

5 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot