Papa Francisc exclude din cler un preot german pentru abuzuri asupra minorilor

Un fost preot din dioceza catolică din Osnabrueck, în nord-vestul Germaniei, a fost exclus din cler pentru abuzuri asupra minorilor, informează marţi dpa.

Papa Francisc a fost cel care a luat decizia cu privire la preotul în vârstă de 88 de ani, a anunţat dioceza.

Este vorba de un preot de parohie, care a slujit din 1976 până în 1997 şi a fost acuzat în 2018, după ce mai multe victime au relatat despre abuzurile sale.

Procuratura a fost sesizată, însă infracţiunile respective se prescriseseră.

Odată cu excluderea din cler, fostul preot îşi pierde dreptul la pensie; situaţia sa va fi examinată de dioceză şi de asigurările sociale germane.

El nu va mai putea îndeplini niciun fel de îndatoriri ecleziastice, inclusiv oficierea de liturghii.

Agenţia dpa observă că mulţi catolici germani îşi pierd în ultimii ani încrederea în biserică, în special din cauza abuzurilor sexuale ale mai multor membri ai clerului asupra unor copii şi din cauză că s-a aflat că autorităţile catolice nu au reacţionat în trecut la astfel de cazuri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …