Papa, în fotoliu rulant în public, pentru prima dată de la reapariţia problemelor la genunchi

Papa Francisc a folosit un fotoliu rulant în public, joi, pentru prima dată de la reapariţia durerii de genunchi care i-a limitat capacitatea de deplasare, informează Reuters.

La o audienţă susţinută cu un grup de călugăriţe, papa Francisc a fost condus la locul său de pe scenă într-un fotoliu rulant.

În ultimele două luni, după cea mai recentă reapariţie a durerii de genunchi, suveranul pontif reuşise să parcurgă pe jos cei aproximativ 10 metri de intrarea laterală a scenei la locul său din zona centrală, deşi cu ajutorul însoţitorilor.

Papa Francisc a declarat într-un interviu acordat marţi ziarului Corriere della Sera că trebuie să facă infiltraţii pentru a trata durerea de genunchi care îl împiedică să-şi desfăşoare unele activităţi. El a reamintit ziarului italian că se tratează după "o ruptură de ligamente", pentru care va face infiltraţii şi că, "după aceea, vom vedea". Odinioară papii erau purtaţi cu "scaunul gestatorial", acum este nevoie de "puţină durere şi de umilinţă", a spus Suveranul pontif.

Durerea de la genunchiul drept îl împiedică pe papă, în vârstă de 85 de ani, să meargă şi să stea mult timp în picioare.

În ultimele săptămâni, papa şi-a suspendat mai multe activităţi pentru a se supune unor investigaţii, iar problemele de sănătate l-au împiedicat să oficieze unele ceremonii din Săptămâna Paştelui Catolic.

La începutul lunii aprilie, în cadrul călătoriei sale apostolice în Malta, nu a putut coborî scările avionului fiind nevoit, pentru prima oară, să se folosească de un lift.

Aceste probleme de mobilitate încurcă agenda papei pentru următoarele sale călătorii apostolice, precum cea din Liban la jumătatea lunii iunie, din Republica Democratică Congo şi Sudanul de Sud de la începutul lui iulie, sau cea în Canada de la sfârşitul lunii iulie. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

2 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

3 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

4 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei