Paradisurile turistice ieftine și sigure pe care mulți români încă nu le-au descoperit. "Femeile spun că se simt mai în siguranță aici decât la Roma sau Paris"

Siguranța este, probabil, unul dintre cele mai importante aspecte atunci când plecăm într-o călătorie, fie singuri, fie alături de familie sau prieteni. Paradoxal, multe dintre cele mai populare destinații turistice din lume sunt și printre cele mai puțin sigure. Există însă alternative la fel de spectaculoase, dar mult mai liniștite și foarte sigure.

Mănăstire armenească din secolul al VII lea

Mănăstire de pe muntele Ararat în Armenia FOTO wikipedia

Vara și toamna sunt anotimpurile ideale pentru călătorii în natură, în căutarea unor peisaje pitorești, a plajelor spectaculoase și a distracției până târziu în noapte. În secolul XXI, să călătorești aproape oriunde în lume nu mai este o provocare și nici nu presupune costuri uriașe, mai ales dacă îți planifici din timp vacanța și urmărești ofertele avantajoase.

Bali, Tenerife, Maldive sau Thailanda se numără printre cele mai cunoscute destinații exotice. Paradoxal însă, multe dintre cele mai populare locuri turistice vin la pachet și cu probleme de siguranță. Afluxul mare de vizitatori, adesea distrași sau neatenți, creează un mediu favorabil pentru furturile din buzunare, escrocherii sau smulgerea genților și a altor bunuri personale. La acestea se adaugă prețurile umflate și numeroasele capcane întinse turiștilor.

Printre cele mai întâlnite probleme se numără taxiurile neautorizate, ghizii falși sau restaurantele care nu afișează clar meniurile și prețurile, acestea fiind stabilite în funcție de cât de înstărit pare clientul.

Provocările sunt și mai mari pentru persoanele care călătoresc singure, în special pentru femei. Deși destinațiile foarte turistice beneficiază de infrastructură bine dezvoltată, aglomerația, insistența comercianților și vizibilitatea crescută a unui turist aflat singur pot amplifica anumite riscuri. În unele țări, femeile care călătoresc neînsoțite pot deveni ținte pentru hoții de buzunare sau pot fi supuse unor forme de hărțuire stradală, precum remarci sau gesturi cu tentă sexuală.

La acestea se adaugă și riscurile asociate folosirii unor rețele de transport necunoscute sau apelării la taxiuri neautorizate, mai ales pe timpul nopții și în lipsa unui însoțitor, situații care pot crește pericolul de a deveni victima unor abuzuri sau de a rămâne blocat într-o situație dificilă.

Bloggerii de călătorii și globetrotterii spun însă că există alternative excelente pentru cei care își doresc un sejur relaxant, fără griji legate de siguranță. Este vorba despre țări și destinații încă insuficient promovate, dar care oferă un grad ridicat de siguranță, inclusiv pentru persoanele care călătoresc singure, în special femei, reprezentând o alternativă la destinațiile extrem de aglomerate și foarte turistice.

Un paradis accesibil și fascinant

Printre cele mai frumoase și, în același timp, cele mai sigure destinații de călătorie se numără două țări din Caucaz: Georgia și Armenia. Încă puțin cunoscute în rândul turiștilor români și adesea subestimate, acestea sunt considerate de specialiștii în turism alternative excelente la destinațiile mult mai celebre, mai aglomerate și mai costisitoare. În plus, oferă un nivel ridicat de siguranță.

Să începem cu Georgia, o țară renumită pentru peisajele sale spectaculoase, gastronomia bogată și tradițiile autentice. Este cunoscută și pentru faptul că aici s-a născut dictatorul sovietic Iosif Stalin, un detaliu care i-a făcut pe unii călători să o asocieze exclusiv cu trecutul sovietic și cu problemele specifice fostelor republici comuniste. În realitate, Georgia contrazice multe dintre aceste prejudecăți și îi surprinde pe vizitatori prin ospitalitate, diversitate și frumusețea locurilor sale.

O panoramă de la mănăstirea Tabori

Tbilisi, capitala Georgiei FOTO wikipedia

„Prima mea călătorie în Georgia a fost în 2011 și efectiv mi-a schimbat concepțiile despre travel. Era prima țară din fosta Uniune Sovietică pe care o vizitam și prima destinație total necunoscută pe care aveam curajul să o abordez. Nu prea știam la ce să mă aștept și chiar m-am gândit și răzgândit de câteva ori dacă să plec în Georgia, pentru că nu știam dacă sunt pregătită pentru o destinație necunoscută din fosta Uniune Sovietică. Dar până la urmă am plecat, plină de temeri. Până la urmă s-a dovedit a fi cea mai tare excursie din viața mea. M-am îndrăgostit pe loc de Georgia și de atunci am vizitat-o de mai multe ori. De fiecare dată mă întorc pentru a descoperi locuri sau a le redescoperi pe cele pe unde am mai trecut. Sunt atât de multe motive pentru a vizita Georgia, una dintre țările mele preferate, de la mâncărurile absolut delicioase la oamenii foarte ospitalieri și de la peisajele incredibile la orașele vibrante. Georgia le are pe toate”, spune Kamila Napora, o cunoscută bloggeriță de călătorii din Polonia, care scrie pe pagina „Kami and Rest of the World”.

Fotografie din regiunea Svaneti

Peisaj din Georgia FOTO wikipedia

Potrivit bloggerilor de călătorii, Georgia este o destinație de top, care îmbină ospitalitatea legendară cu o tradiție de peste 8.000 de ani în producerea vinului, peisajele spectaculoase ale Munților Caucaz și o cultură veche și vibrantă. Așezată la granița dintre Europa și Asia, Georgia este considerată un adevărat paradis pentru iubitorii de gastronomie, istorie și aventuri în aer liber.

Bucătăria georgiană este un amestec bogat de influențe mediteraneene, orientale și caucaziene. Printre preparatele pe care turiștii sunt îndemnați să le încerce se numără khachapuri, o pâine umplută cu brânză topită, și khinkali, colțunași suculenți cu carne condimentată.

În unele zone este inclusiv climat subtropical

Frumusețile naturale ale Georgiei FOTO wikipedia

Pentru pasionații de vin, Georgia este un adevărat paradis. Țara este recunoscută de UNESCO pentru metoda sa tradițională de producere a vinului, veche de milenii. Regiunea Kakheti, centrul viticulturii georgiene, oferă tururi și degustări apreciate de turiști din întreaga lume.

Cei care preferă experiențele urbane vor descoperi un farmec aparte în capitala Tbilisi. Pot explora străduțele pietruite ale centrului vechi, cu balcoanele sale tradiționale din lemn, se pot relaxa în istoricele băi cu sulf și pot descoperi scena modernă a cluburilor de muzică electronică. Nici pasionații de istorie nu vor duce lipsă de atracții.

Clădiri vechi și castelul care veghează orasul

Vechiul oraș Tbilisi FOTO wikipedia

De la orașe rupestre precum Uplistsikhe, săpate direct în stâncă, până la mănăstiri izolate, cum este Biserica Sfintei Treimi din Gergeti, sau vechi fortărețe medievale, Georgia este profund legată de istoria sa.

Un alt avantaj important este că rămâne o destinație accesibilă, locuită de un popor renumit pentru ospitalitatea sa. Totodată, este considerată una dintre cele mai sigure țări pentru turiști.

„Femeile spun în mod constant că se simt mai în siguranță aici decât la Roma sau Paris. Hărțuirea verbală pe stradă este rară; oamenii se mai uită insistent uneori, dar, de regulă, din curiozitate, nu cu intenții amenințătoare”, scrie Feven, o cunoscută bloggeriță de călătorii, pe site-ul său, „Flight Mode Feven”.

O perlă a Caucazului

În imediata vecinătate a Georgiei se află o altă destinație caucaziană deosebită: Armenia. Încă puțin cunoscută și adesea subestimată de turiștii români, această țară este, în realitate, una dintre perlele turistice ale Caucazului. Oferă costuri accesibile, un nivel ridicat de siguranță și reprezintă o alternativă excelentă la multe dintre destinațiile celebre din Europa și din lume.

Cel mai subestimat oraș al Spaniei: un loc medieval spectaculos, cu străzi înguste și case suspendate, care pare desprins dintr-o altă epocă
În Armenia sunt biserici și mănăstiri foarte vechi

Mănăstire din Armenia FOTO wikipedia

„Așezată în inima regiunii Caucazului, la răscrucea geografică și culturală dintre Europa și Asia, Armenia se remarcă prin istoria sa bogată, traseele spectaculoase de drumeție și gastronomia autentică. Este o țară predominant muntoasă, cu mai mult de jumătate din teritoriu situat la altitudini cuprinse între aproximativ 900 și 2.000 de metri deasupra nivelului mării. Platourile întinse, brăzdate de canioane și presărate cu vulcani stinși, sunt întrerupte pe alocuri de zone fertile de câmpie în vest. În est, peisajul este dominat de apele de un albastru intens ale Lacului Sevan, unul dintre cele mai mari lacuri alpine cu apă dulce din Eurasia. De la „orașul roz” Erevan, cu clădirile sale construite din tuf vulcanic rozaliu, la Gyumri, cu nuanțele sale de cărbune și aur, și până la verdele luxuriant al Canionului Debed, Armenia oferă o paletă impresionantă de culori, peisaje și experiențe. Armenia este o destinație ideală pentru cei pasionați de aventuri în aer liber și de cultură. Există numeroase oportunități de a explora și de a te bucura de peisajele sale spectaculoase, de la escaladă în Canionul Noravank până la caiac pe Lacul de acumulare Azat. Iubitorii de vin pot descoperi Ruta Vinului din Vayots Dzor, una dintre cele mai renumite regiuni viticole ale țării. Cei interesați de arhitectură și design pot urmări evoluția arhitecturii ecleziastice armene, iar centrele urbane ale țării — în special Gyumri, considerat capitala culturală a Armeniei — oferă o perspectivă fascinantă asupra tradițiilor meșteșugărești. Străzile sale sunt pline de galerii de artă și ateliere unde se practică meserii precum prelucrarea lemnului, argintăria și fierăria. Aceasta din urmă a fost recent inclusă pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO. De asemenea, oricine are chiar și un interes modest pentru istoria lumii va găsi Armenia deosebit de captivantă”, spuneau jurnaliștii de la National Geographic, într-un articol din 2024.

Un colaj cu principalele obiective turistice din Erevan

Capitala Armeniei, Erevan FOTO wikipedia

Armenia are și o veche tradiție viticolă, iar coniacul său, încă puțin cunoscut în România, este apreciat de cunoscători pentru gustul său aparte. În același timp, țara impresionează prin istoria sa bogată, peisajele montane spectaculoase, gastronomia autentică și costurile accesibile. Nu în ultimul rând, este considerată o destinație foarte sigură pentru turiști.

„Poate te întrebi: «O aventură solo în Armenia este cu adevărat pentru mine?». Răspunsul este da! Imaginează-ți apusuri aurii peste Muntele Ararat, mănăstiri săpate în stâncă și o cafea atât de densă încât ai putea lăsa o linguriță să stea în picioare în ea”, scrie bloggerița de călătorii Feven.

lac cu munți

Peisaj din Armenia FOTO wikipedia

„Armenia are un aer străvechi și autentic, într-un mod care îți transmite liniște și îți oferă o senzație profundă de calm și echilibru interior. Am ajuns acolo fără nicio așteptare, dar m-am simțit extraordinar de bine — și nu doar pentru că am ajuns în mijlocul celei mai mari bătălii cu apă pe care am văzut-o vreodată! Armenia se află în proces de dezvoltare. Ca să fiu sincer, poate că nu este încă pregătită pe deplin pentru turismul de masă. Totuși, dacă ești backpacker sau un călător curios, sunt șanse mari să îți placă să descoperi această destinație autentică, neobișnuită și fermecătoare”, spune și bloggerul Marek Bron, de la Indie Traveler. „Este una dintre cele mai sigure țări din Caucaz. Femeile se plimbă singure prin Erevan la miezul nopții”, adaugă Feven.

Paradisul situat la numai 5 ore de România

De fapt, nici nu trebuie să mergem foarte departe pentru a găsi alternative excelente la destinațiile turistice supraaglomerate. Există un adevărat paradis turistic, încă insuficient cunoscut și adesea subestimat de mulți români, dar care oferă experiențe memorabile, spun specialiștii în călătorii. Este vorba despre Slovenia.

Aflată relativ aproape de România, la granița cu Ungaria, Slovenia este o țară mică, cu o suprafață de 20.273 km² și o populație de aproximativ 2,13 milioane de locuitori. Fostă republică iugoslavă, ea s-a transformat într-una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa.

În ciuda dimensiunilor sale reduse, Slovenia este considerată una dintre cele mai complete destinații europene, reunind peisaje alpine, lacuri spectaculoase, peșteri impresionante, litoral la Marea Adriatică și orașe cu un farmec aparte.

Cele mai ieftine orașe europene de vizitat în vara asta. Bucureștiul, în topul destinațiilor unde turiștii cheltuiesc cel mai puțin
Portul Piran are influențe venețiene

Frumosul oraș Piran din Slovenia FOTO wikipedia

În doar câteva ore de mers cu mașina, poți trece de la vârfurile spectaculoase, acoperite de zăpadă, ale Alpilor Iulieni la țărmurile însorite ale Mării Adriatice, cu aer mediteranean. Slovenia reușește să ofere, într-un spațiu restrâns, peisaje impresionante, aventuri în aer liber și o gastronomie apreciată de turiști din întreaga lume.

Cred că Slovenia este țara europeană perfectă. Poate este puțin exagerat, pentru că îmi plac foarte mult toate țările europene pe care le-am vizitat. Totuși, ascultă-mă puțin, pentru că Slovenia are câteva atuuri pe care alte țări nu le au”, scriu autorii site-ului de călătorii „Wander Your Way”.

Pe lacul Bled, pe insulă se află un castel

Insula de pe Lacul Bled FOTO wikipedia

Slovenia oferă unele dintre cele mai spectaculoase peisaje din Europa. De la insula desprinsă din povești de pe lacul Bled și apele de un verde-smarald ale râului Soča, până la impresionanta peșteră Postojna, unde vizitatorii pot străbate galerii spectaculoase cu un tren subteran.

Iubitorii de natură pot explora Parcul Național Triglav, una dintre cele mai bine conservate zone naturale ale continentului. În același timp, Slovenia este un adevărat paradis pentru pasionații de activități în aer liber. Iarna, turiștii se pot bucura de pârtiile din stațiunile alpine, iar vara de drumeții, ciclism montan, rafting, caiac sau alpinism.

Se vede, în depărtare faimosul castel de la Ljubliana

Ljubliana capitala Sloveniei FOTO wikipedia

Capitala, Ljubljana, este renumită pentru centrul său istoric pietonal, cafenelele de pe malul râului și castelul care veghează asupra orașului. Pe litoral, merită vizitat pitorescul Piran, un oraș cu influențe venețiene, străduțe înguste și o atmosferă mediteraneană autentică.

Pasionații de gastronomie și vin își pot îndrepta atenția spre Maribor, unul dintre cele mai importante centre viticole ale țării. În plus, Slovenia este considerată una dintre cele mai sigure destinații din Europa.

„Atât de sigură încât aproape devine plictisitoare. Dacă îți uiți portofelul undeva, sunt șanse foarte mari să îl primești înapoi”, povestește bloggerița de călătorii Feven.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Primul general român care spune pe bune ce se întâmplă

2 Țara în care am ajuns să trăim...

3 SURSE S-a aflat formula viitorului Executiv. Cum ar putea arăta Guvernul condus de Eugen Tomac

4 „Valorile” României au lovit din nou...

5 Amănunte care dau fiori despre explozia dronei din Portul Constanța...