Parchetul General: CSM a comunicat faptul că Augustin Lazăr a obţinut calificativul 'foarte bine' în perioada 1984-2016

Parchetul General a publicat joi, pe pagina de Facebook a instituţiei, un răspuns de la CSM din octombrie 2018, în care se arată că procurorul general Augustin Lazăr a obţinut, începând cu anul 1984 până în 2016, numai calificativul "foarte bine".

În răspunsul semnat de vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru, se mai arată că Augustin Lazăr nu a fost sancţionat niciodată disciplinar.

De asemenea, Parchetul General a publicat hotărârea Secţiei pentru procurori a CSM din aprilie 2016, prin care s-a dat aviz favorabil numirii lui Augustin Lazăr în funcţia de procuror general.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, CSM a comunicat, prin adresa numărul 22234 din 30 octombrie 2018, rapoartele de evaluare obţinute de procurorul general Augustin Lazăr pe întreg parcursul carierei, toate calificativele acordate fiind "foarte bine".

De asemenea, s-a constatat că nu a fost niciodată sancţionat disciplinar, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru numirea lui Augustin Lazăr în funcţia de procuror general, aşa cum rezultă şi din hotărârea Secţiei pentru procurori din 21 aprilie 2016.

"Semnalăm diferenţa de formulare a condiţiilor cerute de lege în sensul că atunci când se vorbeşte despre lipsa sancţiunilor disciplinare, condiţia cerută este să nu fi fost sancţionat în ultimii trei ani, în timp ce în privinţa evaluării se prevede acordarea calificativului "foarte bine" la ultima evaluare şi nu la evaluarea activităţii din ultimii trei ani. Această interpretare este conformă şi practicii unitare a Consiliului Superior al Magistraturii, care nu a sancţionat niciodată un magistrat prin respingerea candidaturii pentru o funcţie de conducere sau de execuţie în situaţia în care întârzierea realizării evaluării nu a fost imputabilă acestuia. Întotdeauna a fost luată în considerare ultima evaluare realizată şi aflată la dosarul profesional. În acest sens menţionăm hotărârea Secţiei pentru procurori nr. 742/2007", mai spune Parchetul General. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Toată criza asta e opera SRI / Nicușor Dan a favorizat prea mult PSD, s-a amestecat prea avid în guvernare / Nu există niciun control asupra serviciilor …

2 Așa o fi?

3 Proprietarul: „Au spart cinci uși și patru televizoare” / Două cupluri au închiriat o cabană, apoi au distrus-o

4 „Lovitura cea mai mare pe care o poate primi Sistemul este ca oamenii aceia să se întoarcă de bună voie la Dumbrava. De asta îi este şi mai frică Sist…

5 DOCUMENTE Filiera vaccinurilor anti-COVID