Parchetul General preia ancheta în cazul accidentului rutier în care a murit jurnalista Oana Dicu

Parchetul General a anunțat luni că a preluat ancheta în dosarul privind accidentul de circulație produs în luna mai 2016 pe DN1, în zona Podului Băneasa, soldat cu moartea jurnalistei Oana Dicu.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, dosarul a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în vederea soluționării cu celeritate de către procurorii criminaliști din cadrul biroului specializat al Secției de urmărire penală și criminalistică.

Totodată, din dispoziția procurorului general Augustin Lazăr, o echipă de procurori din cadrul Serviciului de îndrumare și control efectuează o verificare a tuturor dosarelor aflate în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și care au ca obiect accidente mortale de circulație.

În același timp, procurorii efectuează verificări pentru a stabili condițiile în care a fost instrumentat dosarul privind accidentul soldat cu moartea Oanei Dicu.

Pe 12 mai 2016, pe podul din zona Băneasa, a avut loc un grav accident rutier, după ce un tânăr de 25 de ani a pierdut controlul mașinii și a intrat pe sensul opus de mers. Mașina condusă de tânăr a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar, condus de Oana Gabriela Dicu, jurnalistă de la Pro TV. În urma impactului, jurnalista a decedat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

2 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

3 Țărănoiul s-a întors acasă...

4 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”

5 Caracatița sinecurilor PSD s-a pus în mișcare / Prima numire a lui Niculescu, un absolvent de Bioterra care revine în fruntea MApN