Parlament - Dumitru Chiriță, ales președinte al ANRE

Senatorii și deputații au adoptat, în ședința de miercuri, proiectul de hotărâre privind numirea președintelui, a unui vicepreședinte și a doi membri în Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

 În funcția de președinte al ANRE a fost ales Dumitru Chiriță, cu 220 de voturi "pentru" și 79 "împotrivă", vicepreședinte — Nagy Bege Zoltan, cu 220 de voturi "pentru" și 79 "împotrivă".

În calitate de membri ai Comitetului de reglementare al ANRE au fost aleși Cornelia Sulger, cu 219 voturi "pentru" și 80 "împotrivă" și Gheorghe Gabriel Gheorghe, cu 219 voturi "pentru" și 80 "contra".

Votul a fost secret, cu buletine.

Cei patru se numesc pe o perioadă de cinci ani, pe locurile rămase vacante prin încetarea mandatului început la data de 23 octombrie 2012, potrivit Hotărârii Parlamentului României.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Viaductul de la Nădășelu, ridicat în timp record peste cimitirul din sat

2 Oamenii de afaceri Gregor Hudohmet și Dragomir Theodor Cristian, arestați preventiv 30 de zile după ce ar fi cerut șpagă 450.000 euro de la o altă fir…

3 Suspectă treabă... / Afacerea gazului lichefiat: culisele contractului de lobby de la Cotroceni

4 De la colaps la renaștere / destinul zbuciumat al caprelor negre din Carpați

5 Oaia la groapă și ciorba de bureți: rețetele arhaice ale Carpaților