Parlament: Comisiile de apărare urmează să dea aviz pe inițierea procedurilor de achiziție a transportoarelor blindate

Comisiile parlamentare de apărare au termen până joia viitoare pentru a da aviz privind inițierea, de către Ministerul Apărării Naționale, a procedurilor de achiziție pentru transportoare blindate.

 "Printre punctele importante de pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite s-a aflat solicitarea ministrului Apărării, Mihai Fifor, în legătură cu aprobarea pe care o solicită Parlamentului pentru inițierea procedurilor de achiziție din programele de înzestrare a Armatei cu transportoare blindate. Pentru contractele care sunt egale sau mai mari de 100 de milioane de euro este necesară aprobarea Parlamentului. Am stabilit un termen până joia viitoare când comisiile de apărare ale Senatului și Camerei vor trebui să dea avizul pe această solicitare, urmând ca Parlamentul să se pronunțe", a anunțat, luni, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la finalul ședinței.

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a transmis conducerii Parlamentului o scrisoare în care solicită aprobări prealabile în scopul inițierii, de către MApN, a procedurilor de atribuire a contractului de achiziție a 227 de transportoare blindate și derivate pe platformă Pirahna 5 și a suportului logistic inițial.

Potrivit ministrului Apărării, atribuirea acordului-cadru se va face prin procedură specifică, aprobată printr-un act normativ, iar valoarea estimată a contractului este de 895.020.200 euro, fără TVA.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ucraina face ceea ce SUA nu au vrut să aprobe”

2 SURSE Tensiuni la negocierile pentru Guvern. Ilie Bolojan respinge propunerea de premier a lui Nicușor Dan

3 A venit rândul lui Dîncu? / DNA a intrat „în raza” radarului militar de la Cârcea, care deservește și NATO / Procurorii investighează cum s-a aprobat cons…

4 Trei știri din „eterna și fascinanta” Românie...

5 SURSE N-avem premier agreat, dar avem ministru de Externe. Cine e favoritul lui Nicușor Dan