Parlamentare2020/ PNL lansează programul de guvernare 'Dezvoltăm România'

Partidul Naţional Liberal prezintă, joi, programul de guvernare "Dezvoltăm România", care conţine viziunea liberală şi obiectivele prioritare pentru următorii patru ani.

Potrivit PNL, evenimentul de prezentare a programului PNL se va desfăşura într-un format mixt, la care vor lua parte, prin intermediul platformelor online, peste 400 de invitaţi, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai corpului diplomatic, formatori de opinie şi membri ai PNL.

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, şi membrii Cabinetului se vor afla la un hotel din Capitală, de unde se vor adresa invitaţilor conectaţi online.

Iniţial, acest eveniment fusese programat să se desfăşoare luni, însă el a fost amânat în contextul incendiului de la secţia ATI a Spitalului din Piatra Neamţ, soldat cu 10 morţi.

"Aş vrea să anunţ că am luat decizia să amânăm evenimentul nostru de luni. De asemenea, am transmis către toţi colegii noştri să se oprească 2 zile din campania electorală, din respect pentru cei care şi-au pierdut viaţa, pentru familiile lor şi pentru cei care au avut de suferit", preciza, duminica trecută, premierul Ludovic Orban. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte