Partidul l-a rezolvat pe Marian Sârbu, l-a trimis consul în Dubai

Partidul l-a rezolvat pe Marian Sârbu, l-a trimis consul în Dubai

Marian Sârbu, care a demisionat în luna iulie din postul de prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) după ce judecătorii Curţii Constituţionale au hotărât că numirea acestuia este neconstituţională, a fost numit de Guvern în postul de consul general al României la Dubai.

Hotărârea prin care Marian Sârbu este numit şef al consulatului general al României la Dubai, în Emiratele Arabe Unite, a fost aprobată de Guvern în ultima şedinţă.

Contactat de MEDIAFAX, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a argumentat numirea prin faptul că funcţia de consul general este una de reprezentare, iar Marian Sârbu este un foarte bun vorbitor al limbilor engleză şi franceză, ştie să gestioneze relaţiile internaţionale, având în vedere că a fost ministru de mai multe ori, şi cunoaşte modul în care trebuie reprezentate interesele statului, cu alte cuvinte, era o nulitate care trebuia să fie rezolvată.

Marian Sârbu a fost ministru al Muncii din partea PSD în Guvernul Năstase şi ministru pentru acelaşi portofoliu al Muncii, dar din partea UNPR, în Guvernul Boc.

Ulterior, el a condus Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private, structură care a fost înglobată în Autoritatea de Supraveghere Financiară, şi a fost membru neexecutiv în Consiliul ASF.

În 16 iunie, el a fost votat în funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF, dar judecătorii Curţii Constituţionale au decis că numirea este neconstituţională, deoarece nu are o experienţă profesională specifică pentru această funcţie în ciuda faptului că Marian Sârbu a fost ordonator principal de credite privind finanţele publice. Judecătorii s-au pronunţat după ce au fost sesizaţi de PDL, care a reclamat că Marian Sârbu nu ar avea experienţa de minimum nouă ani în domeniu, cerută de lege.

În urma deciziei judecătorilor CC, Sârbu a demisionat, la 18 iulie, din funcţia de prim-vicepreşedinte şi membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară.

La finele lunii iulie, cu două zile înainte ca Marian Sârbu să fie numit consul general, preşedintele ASF declara că Marian Sârbu a fost numit consilier al instituţiei pentru relaţia cu Parlamentul, contractul fiind pe perioadă nedeterminată.


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 Voi vedeți ce le fac ucrainenii rușilor?

5 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?