Patronatele din HoReCa protestează miercuri faţă de modul în care autorităţile combat pandemia

Patronatele din HoReCa protestează miercuri faţă de modul în care autorităţile combat pandemia

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA) invită angajaţii şi partenerii companiilor din domeniu să participe, miercuri, la proteste faţă de felul în care Guvernul tratează combaterea pandemiei în domeniul Hoteluri, Restaurante şi Cafenele (HoReCa), potrivit unui comunicat remis luni de HORA.

Angajaţii şi partenerii companiilor din HoReCa sunt invitaţi de patronatul din domeniu să întrerupă lucrul miercuri după-amiaza, între orele 17:00 şi 18:00, să iasă în faţa locaţiilor unde lucrează şi să afişeze mai multe pancarte cu mesaje prin care să atragă atenţia asupra situaţiei de criză în care se află cei 400.000 de angajaţi din hoteluri şi restaurante în urma restricţiilor impuse de autorităţi.

Unul dintre mesajele pe care Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România le propune angajaţilor pentru a fi afişate în cadrul protestului este: "Ruinaţi o industrie pentru o iluzie!". Alta pancartă trimisă de HORA transmite mesajul "400.000 de vieţi în pericol, fără a fi infestate".

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România solicită angajaţilor şi partenerilor din HoReCa să protesteze paşnic şi să respecte în cadrul evenimentului toate prevederile sanitare în vigoare.

"Având în vedere faptul că industria HoReCa din România se confruntă cu o situaţie de criză fără precedent, ne simţim obligaţi să luăm o poziţie fermă şi să organizăm un protest paşnic prin suspendarea activităţii, miercuri 19.08.2020 între orele 17:00-18:00, acţiune la care vom respecta toate prevederile sanitare în vigoare. La protest vor participa atât angajaţii cât şi partenerii industriei. Recurgem la această soluţie deoarece numeroasele apeluri făcute de HORA la adresa guvernului au rămas fără răspuns iar responsabilitatea pe care o avem faţă de angajaţii noştri nu ne poate lăsa nepăsători. Locurile de muncă din industria ospitalităţii salvează vieţi!", se menţionează în comunicatul remis de HORA.

Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România subliniază că înainte de criza provocată de noul coronavirus în domeniu existau 40.000 de societăţi comerciale cu capital 100% românesc, cu o cifră de afaceri de 5 miliarde de euro şi aproximativ 400.000 de angajaţi, reprezentând 10% din numărul total al angajaţilor care activează în sectorul privat (190.000 de angajaţi direct implicaţi şi aproximativ 210.000 angajaţi ai furnizorilor de produse, materii prime şi servicii).

"Totodată industria noastră contribuia semnificativ la evoluţia unor companii ce dezvoltă afaceri în domenii conexe, precum agricultură, furnizorii locali de ingrediente, producători şi distribuitori materie primă în bucătărie, importatori şi distribuitori de produse alimentare, prestatori de servicii dedicate industriei, precum şi sisteme de gestiune, curăţenie, transport, logistică, ambalaje. Urmare a crizei datorată pandemiei şi a măsurilor restrictive instaurate de autorităţi, industria noastră este în prezent cea mai afectată, înregistrând un declin brusc care a dus astăzi la scăderea cifrei de afaceri cu aproximativ 70% faţă de primele şase luni ale anului trecut şi a determinat suspendarea activităţii în cazul a peste 40% dintre operatori", se precizează în comunicatul remis de HORA.

Organizaţia recomandă tuturor angajaţilor din industria HoReCa să participe la protestele de miercuri.

"Toţi cei care lucrează în sau pentru industria HoReCa pot participa la protestul de miercuri, pentru a trage împreună un semnal de alarmă asupra viitorului celor 400.000 ce lucrează în această industrie. Miercuri, între orele 17:00 şi 18:00 întrerupem vânzarea şi ne poziţionăm în faţa restaurantelor şi a teraselor cu pancarte însoţite de mesaje ferme, prin care ne exprimăm, paşnic şi conform normelor de prevenire a răspândirii COVID-19, nemulţumirea faţă de măsurile adoptate", potrivit sursei.

HORA acuză Guvernul că a adoptat măsuri nejustificat de ferme în domeniul HoReCa.

"În afara României, toate ţările Comunităţii Europene au redeschis restaurantele (interior şi exterior) cu reglementări stricte, respectarea acestora fiind sub atenta supraveghere a statului, acesta reuşind astfel să menţină un număr mult mai mic de cazuri de îmbolnăvire faţă de România. Considerăm că în ţara noastră creşterea numărului de infecţii se datorează lipsei reglementărilor adecvate şi imposibilităţii statului de a asigura respectarea celor existente. Luând în considerare faptul că redeschiderea teraselor la 01.06.2020 nu a atras o creştere a numărului de persoane infectate, putem concluziona că redeschiderea completă a restaurantelor se poate face în siguranţă, în unităţile în care se respectă reglementările. (...) Considerăm că restricţionarea vânzării şi a consumului în restaurant nu rezolvă dificultăţile statului în a asigura respectarea legii şi că prin aceste restricţii se aduc doar mari prejudicii sectorului HoReCa. Nu există argumente pentru blocarea acestui sector iar Guvernul actual poartă responsabilitatea distrugerii sectorului HoReCa prin măsuri total disproporţionate faţă de situaţia reală, astăzi fiind afectaţi în mod direct de aceste restricţii nejustificate 400.000 de angajaţi", se menţionează în comunicatul HORA. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale