Patronul echipei Dinamo București, Ioan Negoiță, sub control judiciar

Patronul echipei Dinamo București, Ioan Negoiță, a fost pus sub control judiciar pentru bancrută frauduloasă de procurorii Parchetului Curții de Apel București.

Potrivit unui comunicat al PCAB, transmis joi AGERPRES, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpații N.I., T.S., G.C.V. și D.C.A, pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 241 alin. 1 lit. a) din Codul penal.

Primul dintre aceștia este Ioan Negoiță, patronul echipei Dinamo București.

Anchetatorii susțin că, în calitate de administrator special al SC Dinamo 1948 SA, la data de 22 octombrie 2014, cu prilejul propunerii planului de reorganizare a societății Dinamo 1948 SA, inculpatul G.C.V. a omis, cu intenție, să includă în plan active în valoare contabilă netă de 16.863.011 lei, fapt care a condus la reducerea frauduloasă a creanțelor bugetare.

În acest sens, inculpatul a beneficiat de sprijinul altor patru inculpați — N.I., T.S., C.E. și D.C.A. — mai spun procurorii.

"Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", se arată în comunicat.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 „România pare un stat confiscat de serviciile de forță”