Patru bărbaţi tadjici ce intenţionau să comită atacuri teroriste, arestaţi în Germania

Anchetatorii germani au arestat patru bărbaţi din Tadjikistan suspectaţi de planificarea unor atacuri teroriste islamiste, au anunţat miercuri procurorii federali germani, transmit dpa şi AFP.

Cei patru au fost plasaţi în arest în landul Renania de Nord-Westfalia. Un al cincilea bărbat fusese arestat anterior.

Autorităţile federale cred că cei cinci plănuiau atacuri care puneau în pericol securitatea statului.

Conform AFP, Parchetul federal german, ce are sediul la Karlsruhe, a anunţat că cei cinci cetăţeni tadjici urmau să comită atentate în numele organizaţiei Stat Islamic contra unor obiective militare americane din Germania.

De asemenea, urmau să fie comise ''atacuri mortale'' împotriva unor persoane, printre care o voce critică la adresa islamului. AGERPRES


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 Lideră PNL, sub control judiciar pentru o evaziune fiscală de peste 2 milioane lei

5 Jumătate din cele 429 de comune vizate de așa-zisa reformă administrativă sunt conduse de primari PSD