Într-unul dintre cele mai ostile locuri de pe planetă, acolo unde iarna soarele nu mai răsare luni la rând, iar temperaturile pot coborî până la minus 55 de grade Celsius, funcționează una dintre cele mai neobișnuite unități militare din lume. Este vorba despre Patrula Sirius, o unitate de elită a Marinei Regale Daneze, care patrulează nord-estul Groenlandei cu ajutorul săniilor trase de câini, scrie The Sun.

Recent, această forță discretă a ajuns în atenția internațională, după ce fostul președinte american Donald Trump a ironizat capacitățile defensive ale Danemarcei în Groenlanda, sugerând că insula ar fi ușor de ocupat. Afirmațiile au fost întâmpinate cu reacții dure la Copenhaga, unde experții militari avertizează că Arctica nu este un teritoriu care poate fi cucerit fără o cunoaștere profundă a mediului.

„Groenlanda nu este o prăjitură ușor de tăiat. Este un spațiu vast, ostil, iar cine intră acolo fără experiență riscă un dezastru”, avertizează Torben Orting Jørgensen, fost contraamiral danez și actual analist în domeniul securității.

O lume în care greșelile sunt fatale

Patrula Sirius este prima și, adesea, singura linie de apărare într-o regiune unde tehnica militară modernă devine inutilă. Vehiculele blindate nu pot traversa ghețurile, iar elicopterele sunt limitate de vreme. În schimb, săniile trase de câini, folosite de secole de populațiile inuit, rămân cel mai sigur mijloc de deplasare.

În fiecare toamnă, șase echipe formate din câte doi militari pornesc în misiuni de până la cinci luni, patrulând un teritoriu comparabil ca dimensiune cu Marea Britanie și Franța la un loc. Pe durata unei misiuni de 26 de luni, militarii au voie să revină la „civilizație” o singură dată. Restul timpului îl petrec în izolare totală, depinzând exclusiv de camarad și de câinii lor.

Legătura dintre om și animal devine una vitală. Husky-ii groenlandezi, adaptați perfect mediului polar, nu sunt doar mijloc de transport, ci și sistem de avertizare. Au dezvoltat un mârâit specific care semnalează apropierea urșilor polari, oferind militarilor timp să își pregătească armele.

Viața la limită

O zi obișnuită presupune parcurgerea a aproximativ 30 de kilometri peste banchiză sau teren accidentat. Hrana este monotonă, bazată pe conserve, fără fructe sau legume proaspete. Dușurile lipsesc cu lunile, iar hainele sunt schimbate rar. Câinii dorm afară, înfruntând viscolul și gerul extrem.

Selecția pentru această unitate este printre cele mai dure din lume. Candidații sunt testați fizic și psihologic, iar cei care trec de primele etape urmează luni întregi de pregătire, învățând nu doar tehnici militare, ci și vânătoare, cusut, supraviețuire și îngrijire veterinară.

Unul dintre patrulatori, Jesper Olsen, povestește că, în timpul antrenamentului final, a fost obligat să sară în apă înghețată pentru a simula un accident, apoi să supraviețuiască cinci zile doar cu un kit minim de urgență, dormind într-o grotă săpată în zăpadă.

O istorie legată de Al Doilea Război Mondial

Patrula a fost creată în 1941, sub numele de Patrula cu sănii din nord-estul Groenlandei, într-un moment în care Germania nazistă încerca să controleze stații meteorologice secrete pe coasta arctică. Groenlanda era considerată „bucătăria vremii”, un punct strategic pentru prognozele necesare operațiunilor militare din Europa.

Cu sprijin american și cu implicarea esențială a populației inuit, patrulele cu câini au reușit să descopere și să neutralizeze prezența germană. Nu fără sacrificii: în 1943, un membru al unității a fost ucis într-o confruntare cu soldați naziști, devenind primul martir al patrulei.

După război, unitatea a fost desființată, apoi reactivată în 1950, în contextul Războiului Rece, când interesul marilor puteri pentru Arctica a revenit în prim-plan.

Arctica, noul front geopolitic

Astăzi, pe fondul topirii ghețurilor și al competiției pentru resurse și rute maritime, Groenlanda a redevenit un punct strategic major. Danemarca a anunțat investiții de miliarde de lire sterline pentru apărarea teritoriului, însă în nordul înghețat, Patrula Sirius rămâne indispensabilă.

„Cunoașterea acestui mediu nu se învață din manuale sau din tehnologie de ultimă oră”, spune Jørgensen. „Este o experiență care se dobândește doar trăind acolo. Iar oamenii din Sirius au aceste competențe testate în timp.”

Departe de războiul modern al dronelor și sateliților, această unitate continuă să apere una dintre cele mai izolate regiuni ale lumii, într-o tăcere spartă doar de vânt, de pașii câinilor pe gheață și de ecoul unei istorii care încă își cere prezența.