Pele s-a căsătorit pentru a treia oară, la 75 de ani

Pele s-a căsătorit pentru a treia oară, la 75 de ani

Pele, cel mai bun fotbalist brazilian din toate timpurile, s-a căsătorit pentru a treia oară, la 75 de ani, cu actuala sa iubită, mai tânără cu 25 de ani, cu care are o relație din 2010, în cadrul unei ceremonii religioase la care au fost invitați doar membrii familiei și prietenii cei mai apropiați.

Nunta dintre Pele și antreprenoarea braziliană de origine japoneză Marcia Cibele Aoki, s-a desfășurat într-un luxos salon de evenimente din orașul Guaraja, pe litoralul statului Sao Paulo, în prezența a aproximativ 100 de persoane și departe de ochii ziariștilor, a confirmat Biroul de presă al legendarului fotbalist.

În ciuda caracterului intim al nunții, petrecerea a fost plină de fast și a urmat canoanele regalității britanice, care în 1997 i-a acordat lui Pele titlul de cavaler, precizează EFE.

Pele a rezervat un întreg hotel pentru invitații săi, în timp ce preparatele de la petrecere au fost realizate de chef Odilinha Hoehne, unul dintre cei mai reputați din Guaraja, localitate aflată în apropierea orașului Santos, în care fostul căpitan al Selecao și-a început cariera de fotbalist.

Supranumit "Regele fotbalului", Pele a mai fost căsătorit timp de 12 ani cu Rosemeri Cholbi, împreună cu care a avut trei copii, Edinho, Jennifer și Kelly. În 1994, el s-a căsătorit cu interpreta de muzică religioasă Assiria Nascimento, care i-a adus pe lume gemenii Joshua și Celeste.

Pele, al cărui nume real este Edson Arantes do Nascimento, este considerat de mulți specialiști drept cel mai bun fotbalist din istorie. El a marcat 1.281 de goluri în 1.363 de meciuri disputate pentru echipele FC Santos și New York Cosmos.

Cu selecționata Braziliei, Pele a cucerit trei titluri de campion mondial, în 1958, 1962 și 1970.

AGERPRES (editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 BREAKING Curtea de Justiție a UE a stabilit că salariile și pensiile magistraților din România trebuie să fie mari, dar corelate cu salariul mediu di…

2 „Modificările care intră în vigoare ne vor duce direct în top”. Un sociolog atrage atenția că România va fi lider acolo unde nimeni nu vrea

3 VIDEO O fostă judecătoare a provocat accidentul mortal din curtea unui spital din Băile Felix, după ce a încurcat pedalele

4 CTP, radiografie la rece a situației din România: „Nu văd altă ieșire din toate astea decât falimentul de țară”

5 „Trebuie dați afară cei angajați pe pile” / Un economist explică cum ar trebui aplicată reducerea cu 10% a anvelopei salariale la bugetari