Percheziţii ale Poliţiei Capitalei într-un dosar de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare miercuri dimineaţa 8 mandate de percheziţie domiciliară în Capitală şi în judeţul Ilfov şi 5 mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălarea banilor.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii, administratori de societăţi comerciale cu obiect de activitate în domeniul construcţiilor, folosind conturile a trei societăţi comerciale, cu comportament tip fantomă, au înregistrat în evidenţele contabile cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni economice reale, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului.

Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Poliţia Sectorului 4.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 1.800.000 de lei. Suma supusă procesului de spălare se ridică la 4.700.000 lei.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). AGERPRES


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la vârful Europei! Polonia a început să cumpere Germania, bucată cu bucată!

2 Mutarea strategică de la Ministerul Apărării. Adevărata miză a centrelor militare, explicată de generalul Bălăceanu

3 Zile libere de Paște 2026 / Cât durează minivacanța angajaților din România. De când se întorc elevii la școală

4 Ne urăsc sau ne iubesc? / Adevărul nefiltrat despre ce cred ucrainenii despre români aflat direct de pe străzile Kievului

5 Tânăra de 33 de ani care a făcut achiziția Carrefour, fiica unuia dintre frații Pavăl, deținătorii Dedeman