Percheziţii de amploare: Sute de poliţişti au descins duminică la zeci de adrese

În această dimineață, Poliția Română efectuează 80 de percheziţii în două județe și în municipiul București, la membrii unei grupări infracționale specializate în contrabandă cu ţigări.

Duminică dimineaţă, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, 80 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Giurgiu şi Ilfov şi în municipiul Bucureşti. Este vizată o grupare infracţională specializată în contrabandă cu ţigări.

Cercetările au relevat faptul că membrii grupării introduceau în țară țigările pe două filiere: o parte prin partea de nord a țării, din state non Uniunea Europeană (care erau vândute ulterior pe raza județului Giurgiu), respectiv din Bulgaria, prin intermediul unei societăți de curierat.

80 de persoane urmează a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliției al Județului Giurgiu, pentru audieri.

La acţiune desfășurată sub coorodonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu participă peste 350 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliției al Județului Giurgiu, împreună cu luptători S.I.A.S.- I.G.P.R. şi poliţişti din Ilfov.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.


populare
astăzi

1 Așa e când ești la stăpân / Replica Dianei Șucu pentru Daniel Pancu, după ce i-a scos fiul la pauză

2 Românul de 17 ani care a învins juniorii Ferrari, McLaren și Mercedes în Italia

3 VIDEO Haos în Polonia / președintele s-a îmbrâncit cu judecătorii, ambasadorul la București a demisionat

4 Revoltă la TNB după angajarea lui Felix Alexa: artiștii rup tăcerea, iar publicul cere boicot

5 Se vede că s-a întors la ciolan, PSD își repune ospătarii în fruntea prefecturilor...