Percheziții DNA la domiciliul lui Mircea Beuran și la Spitalul de Urgență Floreasca. Suspiciuni de luare de mită

Percheziții DNA la domiciliul lui Mircea Beuran și la Spitalul de Urgență Floreasca. Suspiciuni de luare de mită

Procurorii DNA fac joi percheziții la Spitalul de Urgență Florească din București, dar și la domiciliul lui Mircea Beuran, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare . Ancheta l-ar viza pe medicul Mircea Beuran, fostul șef al Secției de chirurgie timp de 20 de ani. Procurorii au indicii privind o posibilă luare de mită.

UPDATE 1: DNA a confirmat printr-un comunicat de presă perchezițiile: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, săvârşite pe parcursul anului 2018. În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la două adrese situate în municipiul București, dintre care una la sediul unei instituții publice.

Beuran, fost ministru al Sănătății în guvernul Năstase, a fost eliberat de la șefia secției în ianuarie, după apariția scandalului în care o pacientă a fost arsă în operație și a murit.

Raportul Spitalului de Urgență, realizat după decesul femeii arse în timpul unei operații, arată că ”incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie”, iar ”Mircea Beuran, ca șef al Secției Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției”.

Tot în ianuarie, Mircea Beuran a pierdut alegerile pentru un nou mandat de președinte al Senatului Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, în fața lui Dragoș Vinereanu.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...