Percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe într-un dosar de trafic de produse sau substanţe toxice

Poliţiştii efectuează, joi dimineaţa, 19 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Braşov, Dâmboviţa într-un dosar ce vizează infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi trafic de produse sau substanţe toxice.

Din probatoriul administrat rezultă presupunerea rezonabilă că din 2017 şi până în prezent, reprezentanţii unei societăţi comerciale ar fi indus în eroare partenerii comerciali cu privire la calitatea produselor livrate - reactivi chimici şi aparate medicale - precum şi faptul că ar deţine, produce şi pune în circulaţie produse şi substanţe toxice folosite în domeniul medical, fără a avea dreptul să desfăşoare astfel de activităţi, a informat Poliţia Capitalei.

Reactivii chimici vizaţi sunt utilizaţi în analize de laborator, atât în unităţi spitaliceşti de stat, cât şi private, existând suspiciunea ca nu îndeplinesc condiţiile de conformitate - termene de valabilitate şi destinaţie.

Acţiunea este desfăşurată de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucureşti. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte

5 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…