Percheziţii în România şi Bulgaria; cetăţeni bulgari, înşelaţi prin folosirea de cartele telefonice cumpărate din România

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de investigaţii criminale au efectuat mai multe percheziţii în Bucureşti şi Prahova, în urma cărora au fost reţinuţi cinci cetăţeni bulgari, acuzaţi de înşelăciune prin inducerea în eroare a unor persoane în cadrul unor conversaţii telefonice.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, simultan au avut loc 12 percheziţii în Bulgaria, fiind reţinuţi alţi cinci cetăţeni bulgari.

Acţiunea a avut loc în cadrul cooperării judiciare internaţionale în materie penală, în baza unui ordin european de anchetă formulat de autorităţile judiciare din Bulgaria.

În dosarul autorităţilor bulgare s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2017, pe teritoriul Bulgariei, mai multe persoane domiciliate pe raza oraşului Gorna Oryahovitsa, regiunea Veliko Târnovo, au constituit un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea fraudelor telefonice, grupul fiind organizat pe principiul clanului familial, mare parte dintre membrii săi având legătură de rudenie.

"Din activităţile comune de cercetare desfăşurate de autorităţile din cele două state, s-a stabilit faptul că o parte dintre membrii clanului se deplasau frecvent în România, unde rămâneau pentru diferite perioade de timp şi unde achiziţionau numeroase cartele telefonice pre-plătite şi terminale mobile pe care le foloseau la iniţierea de apeluri telefonice către alţi cetăţeni din Bulgaria, pe care, prin invocarea unor pretexte evident nereale şi folosirea unor calităţi false, îi determinau să le pună la dispoziţie sume de bani, de cele mai multe ori deosebit de însemnate, prejudiciul total fiind în sumă de peste 500.000 de euro. Modul de acţiune a membrilor grupului, pe parcursul ultimilor aproximativ 2 ani, a fost evidenţiat şi prin schimbarea frecventă a locurilor de cazare, precum şi prin cumpărarea a numeroase cartele telefonice şi terminale mobile, care au fost utilizate exclusiv la săvârşirea faptelor", susţine DIICOT.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul EUROJUST şi SELEC.

Suportul tehnic a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul DIICOT şi Direcţia de Operaţiuni Speciale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Noi amănunte despre tentativa de lovitură de stat din China / Lui Xi Jinping i-ar fi trecut glonțul pe la urechi la propriu!

2 Așa o fi, să-i credem? / În drumul spre OCDE, România abrogă temporar un articol controversat din Codul fiscal

3 Avram Iancu le cere românilor să-i doneze bani pentru a-și cumpăra o mașină nouă: „Cel mai ieftin model este 19.500 euro”

4 Stiglitz / Noua eră a imperiului american nu se va încheia bine nici pentru SUA, nici pentru restul lumii

5 Cine este Sorin Cîrstea, generalul numit de Nicușor Dan consilier de stat și secretar al CSAT