Percheziții în Timiș, la persoane bănuite de operațiuni ilegale cu droguri; peste 4 kg de canabis, ridicate

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii DIICOT din Timiș au efectuat miercuri două percheziții domiciliare pe raza localității Tomnatic, la persoane bănuite de operațiuni ilegale cu droguri, în urma cărora au fost ridicate peste 4 kg de canabis.

''La data de 7 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT — ST Timișoara, au efectuat 2 percheziții domiciliare, pe raza localității Tomnatic, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu'', precizează IGPR, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, din cercetări a reieșit că cei trei membri ai grupării infracționale, cu vârste cuprinse între 23 și 45 de ani, ar fi înființat o cultură de canabis, pe raza localității Tomnatic, pe care ar fi recoltat-o în cursul lunii septembrie.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat aproximativ 4 kg de canabis și 30 de plicuri ce conțineau canabis, pregătite pentru distribuție.

Persoanele erau bănuite de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Ele au fost conduse la sediul DIICOT — ST Timișoara, pentru audieri.

La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale — Inspectoratul de Poliție Județean Timiș. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale — Inspectoratul General al Poliției Române.

Cercetările sunt continuate față de cei în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei